În această seară, Republica Moldova va trece la ora de vară. Acele ceasornicului vor fi schimbate cu o oră înainte – de ora 02.00 va deveni ora 03.00.

Guvernul anunță că Moldova va renunța la schimbarea orei de vară începând cu anul 2021. Asta după ce executivul a anunțat că va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană. Pe 26 martie curent, deputații europeni au votat, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021.

Ora oficială se schimbă de două ori pe an, în ultima duminică din luna martie şi în ultima duminică din octombrie.

Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Republica Moldova a preluat această practică în anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală şi a reduce iluminatul artificial.