Gata cu negocierile la președinție. Șeful statului a anunțat că astăzi a avut loc ultima rundă de discuții și ca tine de responsabilitatea partidelor să formeze sau nu o alianță pentru a guverna. La negocieri au participat democrații și socialiștii, însă la final aceștia au anunțat că nu au ajuns la același numitor. La capitolul social au identificat viziuni comune, însă au păreri împărțite când vorbesc despre politică. Ambele formațiuni urmează să discute în cadrul partidelor pentru a vedea care sunt următorii pași. Blocul ACUM nu a participat la discuții.

Astăzi, delegațiile socialiștilor și ale democraților au venit astăzi la Reședința de Stat în același format ca și săptămâna trecută. Astfel, din partea PSRM, la masa de negocieri a stat lidera Zinaida Greceanîi, Ion Ceban și Vlad Bătrâncea, iar din partea PDM, a venit din nou liderul Vlad Plahotniuc, însățit de Andrian Candu și Pavel Filip. După o oră de discuții cele două partide au făcut declarații pentru presă, care au fost asemănătoare. Ei au dat de înțeles că divergențele politice au fost cele care i-au împiedicat să ajungă astăzi la un consens. Care au fost declarațiile pe care le-au făcut liderii celor două formațiuni, să vedem în cele ce urmează”, Felicia Crețu, reporter TV8.

Regretăm că n-a venit la această discuție blocul ACUM, dacă mai este bloc sau sunt două fracțiuni”, Zinaida Greceanîi, lidera PSRM.

Regretăm poziția celor două partide din blocul ACUM, care din nou au refuzat dialogul cu partidele parlamentare, punând orgoliul și încăpățânarea mai presus de interesele cetățenilor”, Vlad Plahotniuc, lider PDM.

Este regretabil faptul că deputații, conducerea blocului ACUM au decis să nu participe la aceste discuții cu președintele țării”, Igor Dodon, șeful statului.

Discursul celor trei politicieni a fost aproape identic și atunci când au vorbit despre rezultatul discuțiilor.

Pozițiile cam coincid, asta ar fi ce ține în special de blocul social. Pe alte poziții noi avem aceleași divergențe politice destul de mari”, Zinaida Greceanîi, lidera PSRM.

„Cel puțin, în aceea ce privește unele momente sociale, am găsit subiecte unde noi avem viziuni asemănătoare, comune, dar am găsit și divergențe în diferite zone, în special ceea ce ține de dimensiunea politică”, Vlad Plahotniuc.

„Eu am văzut foarte multe divergențe astăzi în poziția partidelor pe subiecte politice, dar am văzut și multe puncte pe domenii sociale”, Igor Dodon.

Tras la indigo a fost și discursul privind acțiunile ulterioare ale celor două partide.

„Acum noi urmează să convocăm organele de conducere a Partidului Socialiștilor, ca să consultăm și cu colegii care decizie urmează să o luăm ulterior”, Greceanîi.

„Rămâne să analizăm împreună cu colegii tot ceea ce am auzit, să vedem pe cât de posibil, în ce mod putem să continuăm discuțiile”, Plahotniuc.

„Ei vor continua consultările în interiorul fiecărui partid și pe apoi vor decide ce fac mai departe”, Dodon.

Iar despre o eventuală coaliție, spun că:

N-am discutat despre careva coaliții. Deocamdată, nu este nicio coaliție. Despre acest lucru încă nu merge vorba. N-am discutat despre careva candidaturi la o oarecare funcției”, Zinaida Greceanîi, lidera PSRM.

Obiectivul Partidului Democrat rămâne același de a crea pe cât se poate de repede un guvern stabil, responsabil și eficient”, Vlad Plahotniuc, lider PDM.

Președintele, președinția și-a îndeplinit rolul în această situație, a creat platforma pentru discuții. Mai departe, instituția prezidențială nu se implică în negocierile dintre partidele politice și fracțiunile parlamentare”, Igor Dodon, președintele R. Moldova.

Aceasta este a două rundă de negocieri la Președinție, după ce săptămâna trecută șefului statului a discutat separat cu partidele.