/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Importante companii din SUA urmează să vină în următoarea săptămână la Chișinău. Scopul vizitei

05 aprilie 2019, ora 17:20

Companiile din SUA vor stabili potențiale parteneriate cu companii din Moldova pe domenii precum: infrastructură, agro-business, energetică, TIC, etc. la un Forum, care se va desfășura în perioada 11-12 aprilie, la Chișinău. Despre asta au discutat în cadrul unei întrevederi ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici și Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, în prima zi a evenimentului, reprezentanții Guvernului urmează să facă prezentări de țară și sectoriale pe importante domenii strategice: infrastructură, mediu de afaceri, facilități pe domeniul IT, potențialul investițional în turism. A doua zi va urma sesiunea de B2B, în cadrul căreia, companiile autohtone vor putea stabili contacte directe cu partenerii din SUA.

„Forumul Republica Moldova – Statele Unite ale Americii va oferi antreprenorilor din țara noastră ocazia să înțeleagă procesul derulării afacerilor cu SUA și atragerii investițiilor străine. De cealaltă parte, oamenii de afaceri americani vor cunoaște mai bine facilitățile fiscale și investiționale din Republica Moldova și sectoarele strategice”, a declarat Chiril Gaburici.

La rândul său, Dereck J. Hogan, a menționat că „Este o bună oportunitate și ca cei mai buni oameni de succes din SUA, care vin în Republica Moldova, să meargă și la universitățile din țară pentru a împărtăși experiența din domeniul afacerilor, investițiilor, inovației. E important ca tinerii să se inspire direct de la oamenii de afaceri despre istoriilor lor de succes”.

Forumul Republica Moldova – Statele Unite ale Americii este organizat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii, Serviciul Comercial al Ambasadelor SUA din Moldova, România și Ucraina, Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, Camera de Comerț și Industrie a RM, Agenția de Atragere a Investițiilor și Camera de Comerț Americană din Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram