/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Autoritățile din Chișinău vor găsi un teren unde să fie evacuate anvelopele uzate. Condițiile de depozitare a cauciucului

missing
08 aprilie 2019, ora 09:39

Autoritățile municipale din Chișinău vor identifica un teren unde să fie evacuate toate anvelopele uzate. Subiectul a fost abordat astăzi, la ședința de la Primăria capitalei, de primarul interimar Ruslan Codreanu. Acesta a cerut conducerii Direcției locativ-comunale să găsească acest teren. 

De asemenea, edilul a cerut pretorilor să identifice locurile din sectoare, în special în apropierea vulcanizărilor, unde cauciucurile stau pe marginea drumului. Codreanu spune că, după ce terenul dat va fi identificat, agenții economici vor fi obligați să evacueze cauciucul uzat, însă nu vor achita vreo taxă de depozitare.

„Unii aruncă cauciucurile în râul Bâc, dacă nu le oferim o alternativă”, a spus edilul interimar.

Potrivit directorului Asociației Spații Verzi, Serghei Carp, în ultimele patru zile, când s-au făcut lucrări de salubrizare a zonei din preajma lacului Albișoara, au fost evacuate două remorci de anvelope uzate.

Din spusele șefului de la Spații Verzi, anvelopele au fost duse pe o platformă de reciclare a cauciucului uzat.

Potrivit lui Ruslan Codreanu, amenda pentru agenții economici care nu evacuează anvelopele uzate sau care le aruncă în spații publice, este de până la nouă mii de lei. Totuși, acesta afirmă că agenților economici li se vor putea aplica amenzi, după ce acestora li se va oferi un loc unde să poată depozita anvelopele.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram