Un tânăr de 28 de ani din satul Hulboaca, municipiul Chișinău a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi sărit la bătaie la un polițist, deteriorând ținuta de serviciu a acestuia. Pentru a se apăra, ofițerul a fost nevoit să aplice pistolul electroșoc și cătușele de dotare. 

Potrivit Inspectoratul Național de Patrulare (INP), incidentul a avut loc în comuna Hulboaca pe strada Ștefan cel Mare, în timp ce un angajat INP se afla la menținerea siguranței circulației rutiere, unde a observat un grup de tineri trecători. La un moment dat, unul dintre aceștia, aflat în stare de ebrietate, a început a-l blama și a-l numi cu cuvinte necenzurate, jignindu-i onoarea şi demnitatea inspectorului, care se afla în exerciţiul funcţiunii.

„Fiind încătușat bărbatul continua să fie agresiv, a încercat să fugă de echipajul de patrulare și nu se supunea cerințelor ofițerilor. Pentru a-l opri a intervenit și un prieten al acestuia”, informează oamenii legii.

În final, bărbatul fost condus la IP Rîșcani, unde a fost pornită o cauză penală pentru ultragiere, opunerea de rezistenţă și acţiunile violente asupra angajatului poliției. Tânărul riscă amendă în mărime de la 27 500 lei la 52 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore. Totodată bărbatul riscă închisoare de până la trei ani.

În anul 2018 au fost înregistrate 85 de cazuri de ultragiere în adresa angajaților INP în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu, iar de la începutul acestui an au fost înregistrate 26 de cazuri.