Guvernul Republicii Moldova vrea să împrumute de la Bank of China 190 de milioane de euro, pentru reparația drumurilor R13 – Bălți-Florești și M5 – Bălți-Criva.
Negocierile dintre Republica Moldova și Bank of China la acest subiect au demarat astăzi și au fost purtate de Chiril Gaburici, ministrul în exercițiu al Economiei și Infrastructurii, și Yang Shi Xin din Departamentul Finanțe, Bank of China.
„Ne dorim ca anul acesta să reușim să lansăm lucrările de reabilitare a drumurilor R13 – Bălți-Florești și M5 – Bălți-Criva, drumuri importante pentru cetățeni. Acest proiect, pe care sper să-l realizăm împreună, face legătura cu mai multe puncte strategice din țară”, a declarat Chiril Gaburici.
La rândul său, Yang Shi Xin a menționat că Bank of China declarat că crearea unei infrastructuri moderne nu este un proces deloc ușor, iar împreună cu partenerii externi, Moldova poate dezvolta acest sector.
Recent, Ministerul Economiei a anunțat că o porțiune a drumului de centură municipiului Chișinău (M2), cu o lungime de 6,55 km, va fi reparată în următorii doi ani.