/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Bulgaria: Şase pachete cu 170 kg de cocaină, găsite plutind pe mare în apropierea graniţei cu România

missing
11 aprilie 2019, ora 10:44

Şase pachete cu 170 kg de cocaină de puritate ridicată au fost găsite plutind pe Marea Neagră, în apropierea localităţii Şabla, nu departe de frontiera cu România, transmite Agerpres.

Cocaina se afla într-o vestă de salvare şi era învelită în ambalaj rezistent la apă.

Potrivit ministrului de interne bulgar, Mladen  Marinov, cel mai probabil este vorba despre un caz de predare de droguri pe mare.

Autorităţile române şi bulgare lucrează la acest caz din data de 5 aprilie. O mare cantitate de cocaină a fost descoperită şi pe litoralul românesc.

Autorităţile au intensificat supravegherea în zona Şabla. Pachetele conţineau coduri şi înscrisuri, a mai declarat Mladen Marinov.

Mai multe informaţii despre acest caz urmează să fie furnizate într-o conferinţă de presă la Kavarna.

Prim-ministrul Boiko Borisov a declarat că, acum două zile, inspectorii vamali bulgari au interceptat peste o tonă de marijuana. Şeful guvernului a mai afirmat că, în ultimii doi ani, la frontierele ţării au fost confiscate cantităţi record de droguri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram