Meteorologii anunță precipitații abundente în mai multe localități din Centrul și Sudul țării pentru ziua de astăzi. Va ploua și în câteva localități din Nordul republicii, dar precipitațiile vor fi slabe.

Astfel, potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, se așteaptă ploi abundente în localitățile din următoarele raioane și municipii: Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Leova,  Cimișlia, Ștefan-Vodă, Tiraspol, Chișinău și Călărași.

Ploi mai slabe sunt prognozate în următoarele raioane și municipii: Ungheni, Dubăsari, Orhei, Rîbnița și Bălți.

În același timp, la Soroca, Edineț și Briceni nu sunt prognozate ploi, dar cerul va fi acoperit de nori.

Maximele temperaturii aerului pentru ziua de astăzi vor fi de +11… +16 grade Celsius.

În zilele de weekend, de asemenea, se așteptă ploi.