De astăzi, persoanele ale căror pensie stabilită până la data de 1 aprilie, nu depășește suma de două mii de lei, pot ridica un suport unic în mărime de șase sute de lei. De ajutor din partea statului, cu ocazia sărbătorilor de Paşti, vor beneficia peste șase sute de mii de persoane.
„Majoritatea beneficiarilor, circa patru sute de mii, primesc pensii pentru limită de vârstă, iar ceilalți primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaş sau alocaţii sociale de stat”, informează Guvernul Republicii Moldova.
Cheltuielile pentru acordarea suportului unic sunt de peste trei sute de milioane de lei. Banii sunt acoperiți din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru a achita suportul unic, Casa Națională de Asigurări Sociale a efectuat transferul mijloacelor bănești către prestatorii de servicii de plată, desemnați de beneficiari.