Președintele Igor Dodon nu exclude că va participa la alegerile anticipate, dacă acestea vor avea loc. În opinia șefului statului, cel mai probabil, în toamnă, în septembrie-octombrie, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Potrivit lui, probabilitatea anticipatelor a crescut și este în proporție de 70%.

„Dacă blocul ACUM nu-și va dezvolta simțul de autoapărare și nu vor contacta cu PSRM, nu vor accepta propunerea socialiștilor, atunci vor avea loc alegeri parlamentare anticipate”, a declarat șeful statului la emisiunea „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova, citat de IPN.

Șeful statului spune că dacă până la 21 iunie actualul Parlament nu va alege președintele legislativului, iar acest lucru va însemna că nu va adopta nicio lege, atunci el se va adresa Curții Constituționale în ceea ce privește dizolvarea legislativul. Președintele spune că pe la mijlocul lunii iulie ar putea semna decretul de dizolvare a Parlamentului și de numire a datei alegerilor anticipate.

„Având în vedere perioada de 60 de zile cat durează campania electorală, teoretic, campania poate începe pe 1 august și se poate încheia pe 30 septembrie. Sau se poate începe pe 1 septembrie și poate dura până la 1 noiembrie”, a notat șeful statului.

În opinia lui, în cazul anticipatelor nu se știe ce se va alege din blocul ACUM. Însă, socialiștii, consideră Igor Dodon, vor obține mai multe mandate de deputat dacă vor avea loc anticipate.