Deputatul Blocului ACUM Octavian Țîcu este de părere că Partidul Democrat (PD) și Partidul Socialiștilor (PSRM) ar avea „două planuri de acțiune în privința Blocului ACUM”. Unul dintre acestea ar putea fi realizat în cadrul unei coaliții dintre democrați și socialiști, iar altul, după scenariul alegerilor anticipate. 

„Planul A este pregătirea a ceea ce numim coaliție și care a fost discutată între PDM și PSRM, care va fi în așa fel ambalată, încât nu va fi pentru nimeni grețoasă și pentru nimeni de neacceptat”, a spus Octavian Țîcu, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

„Al doilea ar fi alegerile anticipate, care iarăși ar dovedi o complicitate între PD și PSRM din raționamentul că Dodon și ceilalți până acum nu au făcut vreo referire la sistemul de vot prin care ar vrea să meargă în anticipate. Ei nu spun că un sistem de vot mixt, care i-a cotonogit în alegerile din 24, poate fi schimbat cumva. Bine, nu ajungem la un consens, dar perioada aceasta de două luni până la dizolvarea Parlamentului poți adopta multe pachete de legi care nu-ți sunt convenabile ție ca partid de guvernământ și atunci de ce să lași o lege care nu te avantajează în campania electorală la cheremul Partidului Democrat? Eu cred că aceste alegeri anticipate pot fi pregătite de o potrivă de PD și PSRM pentru a îngusta bazinul de acțiune a Blocului ACUM, pentru a-l cotonogi definitiv în campania electorală prin agresivitatea campaniei care va fi și a pregăti premisele acestei alianțe extinse, care, în condițiile unui vot negativ, cred eu, pentru Blocul ACUM va fi una foarte complicată”, a mai spus Octavian Țîcu.

Anterior, conducerea PSRM a negat că ar purta discuții cu cei din PD cu privire la crearea unei majorități parlamentare. Socialiștii au declarat în repetate rânduri că vor să ajungă la un consens privind crearea unei coaliții cu cei din Blocul ACUM, iar de nu, optează pentru alegeri anticipate. La rândul lor, cei din ACUM spun că nu vor face o coaliție cu PSRM și le propun acestora doar să voteze pachetul de legi, numit de ei „de dezoligarhizare a țării”, iar apoi, să voteze eventual un guvern minoritar, în frunte cu Maia Sandu, propunere care nu este pe placul socialiștilor.