/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Actorul Volodimir Zelenski ar putea să-şi joace rolul vieţii. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Ucraina va avea loc duminică

missing
20 aprilie 2019, ora 21:09

Actorul de comedie Volodimir Zelenski, care joacă rolul unui preşedinte într-un serial de televiziune, este favorit în cursa pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei, conform unui sondaj publicat joi şi citat de agenţia de presă Reuters.

Sondajul, realizat de organizaţia Reiting, arată faptul că Zelenski ar putea obţine 57,9% dintre voturi, în timp ce actualul preşedinte, Petro Poroşenko, ar urma să obţină doar 21,7% dintre voturi.

Zelenski, în vârstă de 41 de ani, nu are niciun fel de experienţă politică, a devenit celebru datorită serialului de comedie politică “Slujitorul Poporului”, în care joacă rolul unui profesor de istorie care este ales preşedinte.

Poroşenko, criticat pentru modul lent de implementare a reformelor promise, a subliniat în timpul campaniei electorale faptul că are o experienţă politică vastă, spre deosebire de actorul Vladimir Zelenski.

El a fost ales preşedinte al Ucrainei pe 25 mai 2014, obţinând 54% din totalul voturilor în primul tur al scrutinului.

Petro Poroşenko şi-a petrecut anii copilăriei în Tighina, unde a învăţat limba română.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram