/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Rata creditelor luate prin programul Prima Casă a fost micșorată cu un procent

24 aprilie 2019, ora 16:04

Rata creditelor luate de la băncile comerciale din țară prin intermediului programului Prima Casă a fost micșorată de la 3% la 2%. Decizia a fost luată azi la Guvern. Autoritățile spun că, astfel, programul va deveni mai atractiv.

„Potrivit noilor prevederi, solicitanți ai Programului „Prima Casă” vor putea fi și persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuință cu o suprafață (locuibilă) ce nu depășește 9 metri pătrați pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitanții trebuiau să nu dețină nicio locuință în perioada menționată pentru a fi eligibili în cadrul Programului”, spun reprezentanții Cabinetului de Miniștri.

O altă modificare la regulamentul programului ține de excluderea carnetului de muncă, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat și extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitanții Programului urmau să le prezinte. A fost redus și termenul de perfectare a contractelor de garanție de la 10 la 5 zile lucrătoare.

Până în prezent, la Programul guvernamental „Prima Casă” au aplicat 2100 de tineri și familii tinere, care au primit credite pentru procurarea locuințelor în valoare de peste 1 miliard de lei, potrivit datelor Guvernului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram