/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ Flashmob cu genericul „Nu Migrație!”, organizat de asistentele de la Institutul de Neurologie din Capitală

missing
25 aprilie 2019, ora 20:16

Flashmob-ul a fost organizat cu ocazia zilei internaționale a asistenților medicali. Deși până pe 12 mai mai este, asistentele medicale spun că au vrut să organizeze evenimentul în ajunul sărbătorilor pascale. Printre cei care au participat la flashmob este și Maria Lâsenco, asistentă cu un stagiu de peste 30 de ani.

– Să fii asistentă medicală asta înseamnă dăruire de sine, asta înseamnă cunoștințe în domeniul medical și ajutor celor care au nevoie de îngrijiri medicale specializate”, Maria Lâsenco, asistentă medicală din cadrul INN.

Femeile spun că au rămas în țară datorită familiei și profesiei.

„- Poate au fost gânduri, dar niciodată nu m-am gândit să le realizez pentru că familia a fost cea mai scumpă, mi-a fost dragă profesia pe care o am de peste 30 de ani”.

„- Nu, niciodată nu m-am gândit să plec peste hotare fiindcă îmi place la mine în țară și nu vreau. Nu doresc. 10 ani activez aici și în continuare doresc”.

Din spusele directorului, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie nu se atestă o criză de angajați.

La noi este absolut stabil colectivul de asistente medicale. La noi sunt 189 de asistente medicale. Aș spune că nu prea pleacă”, Grigore Zapuhlîh, director INN.

Conform portalului sanatate.info, anul trecut, în raportul realizat de Sindicatele din Sănătate, peste 5.595 de lucrători medicali au părăsit sistemul sănătății. Dintre aceștia aproape 1.000 sunt medici, iar alte 2 mii sunt asistenți medicali, ceilalti fiind alt tip de personal.

Reporter: Gabriela Cebotar
Imagine: Mark Diaconu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram