/VIDEO/ O brutărie artizanală din Capitală coace cozonaci după o rețetă strămoșească, din făină integrală și într-un cuptor cu lemne

25 aprilie 2019, ora 19:13

Am ajuns la brutăria familiei Sterea în jurul orei 11.30. Aici, de cu noapte, brutăreasa a pregătit deja plămădeala, pe care o ținuse la cald mai mult de 10 ore. Ca să fie mai pufoasă, femeia a folosit în loc de drojdie – maia naturală.

Noi când coacem pasca, o facem numai din maiaua fină. Acum adăugăm chișleac, 800 de grame. Dacă la maia dăm lapte, ouă, miere, el foarte tare îl îngrelează și pasca iese chesată”, Ludmila Vârlan, brutăreasă.

Conform retetei moștenite de la mama și de la bunica sa, maiaua amestecată cu chefir, trebuie să stea din nou la cald. Pentru aceasta, brutăria are o cameră specială.

Îl punem la cald, zece minute. Temperatura de la 33 până la 35. Mai mult nu trebuie. El are aburul lui. Dacă va fi mai mult, poate să opărească pâinica”, Ludmila Vârlan, brutăreasă.

Între timp, bărbații au plecat la moara brutăriei pentru a produce făină integrală. Aici, sunt utilizate doar grăunțe de grâu și secară, certificate drept organice. Acestea sunt prelucrate, ca în trecut, cu pietre.

Noi punem grâul sus, puteți să-l vedeți aici. Aici sunt pietrele care o macină. Prin site, ies diferite tipuri de făină”, Iurie Sterea, proprietarul brutăriei artizanale.

Revenim în brutărie, unde brutăreasa pregătea cealaltă jumătate din aluat, pe care a amestecat-o cu maiaua scoasă de la dospitor.

El acum s-a făcut olecuțică mai moale, e mai ușor de lucrat. Gălbenușul dă culoare la pască, să fie mai galbenă, mai rumenă”.

Cu făina integrală de la moară, femeia începe să frământe aluatul.

Pentru că are ani buni de experiență, femeia se convinge dacă aluatul a fost bine frământat chiar după sunet.

Trebuie să pornești pasca cu bucurie, cu veselie. Să nu fii enervată. Te apuci cu mare plăcere, cu mare voință, ca să iasă o pască bună”, Ludmila Vârlan, brutăreasă.

După această etapă, aluatul este lăsat să se odihnească încă două ore. Apoi, gospodina adaugă umplutura. De data aceasta, cozonacii vor fi cu multe fructe, ciocolată și alune. Iar ca aluatul să crească frumos, mai trebuie să dospească.

O lăsăm la două ore jumătate, maximum trei”.

Și așa, ajungem spre sfârșitul operei culinare. Cozonacii pleacă la cuptorul încins cu lemne pentru aproape o oră. După ce se fac rumeni și aromați, toți cei 20 de cozonaci sunt unși cu miere și decorați.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram