Este una dintre cele mai excentrice prezențe din spațiul public autohton și cel care, prin parodiile pe care le face și personajele în pielea cărora intră, îi învață pe moldoveni să fie mai dezinhibați, să îndrăgească și chiar să accepte diverse forme de manifestare ale artei. Vorbim despre Emilian Crețu, actor, vlogger, prezentator TV, care a acceptat să ne vorbească despre cum a început să facă parodiile video care i-au adus popularitate online, iar acum a ajuns să aibă propriul proiect de divertisment la TV. Actorul vorbește și despre conflictul de la Teatrul Național Eugene Ionesco și spune, mai în glumă, mai în serios, că ar putea să revină acolo, doar că deja în funcția de director. 

– Pagina ta de Facebook „Emilian Cretu – Da Sunt Român” este urmărită de peste 190 000 de persoane, când ai început să filmezi primele clipuri îți imaginai că vei avea un asemenea succes?

Din start nu știam că există această meserie de vlogger, făceam filmulețe doar pentru a-mi expune punctul meu de vedere și de a critica, într-o oarecare măsură, situațiile de la noi din țară și personajele foarte colorate pe care le avem noi. După care acest hobby pe care îl aveam s-a transformat într-o plăcere zilnică, mai ales atunci când ești încurajat de oameni și ei apreciază ceea ce faci tu și chiar se regăsesc sau fac tangențe între ceea ce prezinți și realitatea cotidiană. Asta m-a ajutat să evoluez atât de repede.

– Cum ți-a apărut ideea de a filma parodii, care să reflecte problemele din societate?

Înainte de a deschide pagina de Facebook: DaSuntRomân, făceam diferite filmulețe, sketch-uri, alături de colegul și bunul meu prieten Veaceslav Sambriș, printre care și o parodie a unei emisiuni TV de la postul național, despre stil și modă, unde ironizam stilista și prezentatoarea care era acolo, pentru că ceea ce făcea era destul de caraghios din punctul meu de vedere. Acest prim proiect a fost fără complexe, era o prezentatoare care, ca o mare parte dintre prezentatori, vrea să fie cât mai cool și să vorbească cât mai frumos, dar deseori o dă în bară.

Foto: Facebook/Emilian Crețu

– Care au fost principalele dificultăți în procesul de promovare a emisiunii?

Am lansat acest proiect alături de Slava, el era Natașa, cu toții cred că au văzut aceste filmulețe și cred că de acolo a pornit toată această nebunie, după care am luat o pauză, din motiv că Slava a trebuit să plece. Ulterior, a fost o avalanșă de comentarii pozitive, bineînțeles că erau și negative, dar Nenea Emil cu stil nu trage atenția la tâmpenii.

În Republica Moldova activitatea ta iese în evidență prin creativitatea și curajul de a prezenta lucrurile așa cum le simți… Cât de deschisă este gândirea oamenilor de la noi pentru o „altfel” de abordare?

Dacă ne-am întoarce cu cinci ani în urmă, oamenii erau mult mai închiși și nu acceptau o altfel de prezentare a diferitor situații din Republica Moldova, mai ales dacă faci un personaj de travestit și îl expui în zona online, unde știi că sunt mulți oameni și sunt foarte diferiți. Mi-a fost greu să îi fac să accepte o asemenea formă a artei, a situației pe care o avem în țară. Totuși, mă simt fericit că au trecut puțini ani și oamenii deja acceptă tot felul de provocări.

– Când ai înțeles că vrei să devii actor?

Eu am înțeles că vreau să devin actor chiar din burta mamei, dacă pot să mă exprim așa. De mic știam că vreau să fac teatru. Astfel, acasă la țară, am interpretat primele personaje pe când nu aveam nici șapte ani, după care am mers la școală, iar după cum știm foarte bine elevii atât de atunci, cât și de astăzi, atunci când fac un sketch sau o parodie, bărbații dese ori se îmbracă în femeie, pentru ca să prindă la public. Așa am făcut și eu, iar primul meu personaj feminin a fost din Soacra cu trei nurori, unde eu eram soacra.

Foto: Facebook/Emilian Crețu

Ai activat la Teatrul Național Eugene Ionesco mai bine de zece ani, dar în 2017 ai plecat de acolo din cauza conflictului cu directorul teatrului Petru Vutcărău. Când au început să se tensioneze relațiile de serviciu cu directorul teatrului?

Din start și până în prezent sunt primit în teatru cu brațele deschise de către colegii mei. Îmi spuneau de la început că sunt pentru acest teatru, pentru că sunt excentric, iar după cum știm, acest teatru s-a remarcat prin acest fapt cel mai mult: prin spectacole excentrice, provocatoare. Am fost iubit de cei de acolo, inclusiv de către Petru Vutcărău, deoarece eram foarte creativ și deseori contribuiam la organizarea activităților teatrului, dar din păcate acolo nu aveai dreptul să zici că nu îți place un personaj, un spectacol sau un regizor, pentru că tu ești actorul și trebuie să te supui.

În înregistrarea video în care ai adresat un mesaj deschis către conducerea Teatrului Național Eugene Ionesco spuneai că ai fost numit de repetate ori „un nimic”… Cât de frecvent se întâmplă asemenea lucruri în interiorul teatrelor?

Nu vreau să dezgrop mortul. Se întâmpla când marele nostru regizor Petru Vutcărău pleca în turnee și își făcea bani pentru buzunarul propriu, noi trebuia să lucrăm cu niște regizori de rahat pe care trebuia să-i suportăm și să facem niște spectacole tâmpite, iar dacă încercai să îți expui punctul de vedere, atunci domnului Vutcărău îi ieșeau toți dracii. Așa a fost spectacolul Falstaff cu domnul Sapdaru, un regizor nul din punctul meu de vedere, care ne-a frecat la cap pe toți actorii.

 Ai spus la un moment dat că „în teatru este o dictatură: nu vrei să te supui, trebuie să pleci”… De ce ai ezitat să pleci, chiar dacă simțeai că situația din interiorul teatrului se înrăutățea?

Eu sunt un fel de om „parazit” pentru că foarte des mă atașez de oamenii, de locurile în care activez, iar job-ul îl transform în casa mea. Tare mult am ținut la acest teatru și la colegii mei, din acest motiv îmi era greu să mă despart de ei, îmi era frică de noi experiențe. Totuși, atunci când simți că trebuie să pui punctul, trebuie să pui punctul și cu siguranță o să se deschidă multe alte uși. Sunt mândru că am plecat din acest teatru care este plin de… praf, chiar dacă a fost o etapă frumoasă din viața mea și o să revin la teatru, dar nu la Eugene Ionesco. Acolo voi reveni doar în calitate de director.

Având experiență de circa un deceniu în actorie, cum crezi, teatrele din Republica Moldova își pot permite să achite salarii decente actorilor?

Eu din auzite știu care este situația, lucru pe care cred că îl știu cu toții: actorii din Republica Moldova au niște salarii mizerabile, de 4000 – 5000 de lei. Deseori se întâmplă cu o mare parte din actorii/artiștii noștri să nu aibă bani până la sfârșitul lunii să achite serviciile comunale. De aceea, încurajez mereu actorii care pe lângă teatru mai au și alte proiecte, job-uri, pentru a putea exista cu un salariu bun, nu doar cu cel din teatru. Cred că e o problemă nu doar din teatru, dar și de sus, și nu cred că va fi soluționată curând.

Foto: Facebook/Emilian Crețu

 

Teatrul exagerează viciile societății sau le prezintă așa cum sunt?

Teatrul există pentru ca să exagereze. Ni se propune o problemă socială sau o situație legată de felul nostru de a fi, iar noi exagerăm pentru ca să se înțeleagă că așa nu se poate, că așa nu trebuie de făcut, iar pentru a ajunge la mintea oamenilor, trebuie să prezinți un moment artistic și să exagerezi.

Actoria pentru tine este mai mult o pasiune sau un job/carieră?

Eu totuși am să aleg carieră; pentru că este foarte important pentru un actor, un artist să aibă carieră. Noi toți actorii ne ascundem după asta, că facem teatru pentru pasiune, dar se întâmplă că ajungem acasă și nu avem ce mânca. Acest lucru este dureros, așa că eu prefer o carieră frumoasă, plină de evenimente și susținută de mulți urmăritori.

Ce nu știu oamenii despre Emilian Crețu?

Urmăritorii mei știu totul despre Emilian Crețu, cu mici nuanțe, bineînțeles. Nu poți da totul deodată, pentru că un actor este ca o carte pe care trebuie să o răsfoiești, iar din moment ce o citești pe toată din start, ea nu îți mai este interesantă. Dar în mare parte publicul meu știe că sunt foarte deschis și viața mea de înainte de a deveni actor este expusă pe online, la TV și așa mai departe.

Autoare: Veronica Melinti, reporteră stagiară