Meteorologii anunță că aversele cu descărcări electrice vor continua și astăzi în regiunea de nord a țării. Temperaturile se vor încadra între 22 și 27 de grade Celsius.

Zonele unde vor mai cădea ploi puternice sunt Briceni, Căușeni, Fălești, UTA Găgăuzia, Ocnița, Sângerei, Soroca, Bălți, Cahul, Cantemir, Drochia, Edineț, Florești, Glodeni, Ialoveni, Nisporeni, Orhei.

În capitală cerul va fi variabil, iar mercurul în termometre va urca până la 25 de grade Celsius.

Pentru săptămâna viitoare meteorologii anunță, la fel, vreme instabilă, dar caldă.