/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Ce spune PSRM despre inițiativa blocului ACUM de a solicita o ședință specială a Parlamentului

missing
19 mai 2019, ora 11:38

Inițiativa blocului ACUM de a solicita organizarea unei ședințe speciale a Parlamentului pe 21-22 mai a fost primită cu critică din partea Partidului Socialiștilor. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, menționează că „Parlamentul ar trebui să fie convocat atunci când va apărea o posibilitate reală de a crea majoritatea parlamentară stabilă”.

„Din nou, am aflat din presă că Blocul ACUM cere convocarea unei ședințe speciale a parlamentului în zilele de 21-22 mai, adică luni-marți. Cu părere de rău, sîntem nevoiți să constatăm că în Moldova, politica se transformă într-un show public, bazat pe ceva imprevizibil, alogic și departe de respectarea cadrului legislativ”, a scris Vlad Batrîncea într-o postare pe o rețea de socializare.

Politicianul spune că „noi nu dorim să facem „jocul patrioților” care astăzi declară una, iar mâine – alta. Poziția noastră rămâne aceeași, ea a fost expusă public, după ședințaConsiliului Republican al PSRM”.

Vlad Batrîncea spune că PSRM se declară pentru depășirea crizei politice și economice, dar că „soluționarea acestei probleme dificile nu poate fi obținută prin trucuri de circ și declarații publice tari, în așteptarea aplauzelor”.

Totodată, secretarul executiv al PSRM spune că formațiunea este dispusă să continue dialogul cu blocul ACUM „imediat ce conducătorii și reprezentanții partidelor din componența blocului vor mai reduce din ambițiile lor politice și își vor manifesta disponibilitatea de a participa la formarea unei majorități parlamentare stabile și crearea unui guvern eficient și funcțional”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram