Proiectul de lege care prevede modificarea Codului Electoral, cu anularea sistemului electoral mixt în cazul alegerilor parlamentare, a fost votat astăzi în primă lectură de către deputații din noua majoritate parlamentară. Documentul prevede revenirea la sistemul electoral anterior prin care legislatorii sunt aleși în baza listelor de partid.
Noua lege mai oferă dreptul cetățenilor din diasporă să voteze timp de două zile consecutive – sâmbătă și duminică. Secțiile de votare vor fi constituite de către Comisia Electorală Centrală, cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în baza numărului alegătorilor care au participat la scrutinul precedent.
De asemenea, deputații au introdus plafoane în cazul donațiilor care pot fi făcute în campania electorală. O persoană fizică nu va putea dona o sumă mai mare decât șase salarii medii pe economie, iar agenții economici – sume nu mai mari de 12 salari medii lunare pe economie. În cazul cetățenilor Republicii Moldova cu venituri obținute din afara țării, acest plafon nu poate depăși 3 salarii medii lunare pe economie. Iar funcționarii publici vor putea dona partidelor politice doar sume care constituie cel mult 10% din venitul anual, indicat în declarațiile de avere, dar nu mai mult de șase salarii medii lunare pe economie.
Potrivit modificărilor efectute de deputați în Codul Electoral, studenții și elevii vor obține dreptul să voteze în localitatea în care învață, nu acolo unde își au domiciliul.
Câțiva deputați au venit cu propuneri de completare a documentului votat astăzi și intenționează să facă amendamente înainte de votarea lui în lectură finală. S-a propus ca cetățenii aflați în străinătate să poată primi dreptul de a vota cu buletine de identitate expirate.
Deputatul Igor Munteanu a propus să fie inclus sistemul electronic de vot, care ar permite sutelor de mii de cetățeni din afară să participe la scrutinul electoral.
Deputata Maria Ciobanu a propus să fie reformulat un articol ce vizează cadourile simbolice care pot fi oferite cetățenilor în campania electorală.
De asemenea, deputații au stabilit că urmează să identifice o soluție pentru a se face o interconectare între instituțiile medicale care constată decesul personelor și instituțiile care au acces la registrul de stat al populației, pentru a face în timp util schimbări și a scoate automat persoanele decedate din lista alegătorilor.