/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Maia Sandu cere demisia imediată a magistraților Curții Constituționale

missing
15 iunie 2019, ora 15:34

Prim-ministra Maia Sandu cere demisia imediată a magistraților Curții Constituționale „dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări”. Mesajul a venit după ce judecătorii au adoptat decizia prin care au anulat hotărârile din 7 și 8 iunie.

Potrivit Maiei Sandu, „Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova”.

Prim-ministra a calificat această abordare ca fiind inadmisibilă din perspectiva respectului față de Legea Supremă a statului. „Curtea Constituțională trebuie să adopte acte în conformitate cu prevederile literei și spiritului Constituției, și nicidecum în baza deciziilor și comportamentului actorilor politici din țară”, spune Maia Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram