/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Câteva străzi din capitală urmează a fi reparate. Câți bani vor fi cheltuiți din bugetul de stat

17 iunie 2019, ora 18:38

Unele străzi sunt în reparație de câteva luni, iar altele abia urmează să fie renovate. Este vorba despre câteva porțiuni de drum din capitală, care urmează să fie reabilitate. Astfel, primele trei artere care au intrat azi în reparație sunt str. Scutari, sectorul Botanica, str. Ialoveni, sectorul Centru și str. E. Coca din sectorul Buiucani. 

Conform calendarului de execuție a lucrărilor, timp de trei luni, serviciile municipale de profil urmează să reabiliteze circa 83 de mii m² de drum.

Bugetul alocat pentru intervenția pe străzi este de 36 milioane de lei, iar lucrările constau în frezarea și asfaltarea integrală a stratului de uzură, precum și reabilitarea trotuarelor și a bordurilor pe următoarele adrese:

  • Str. Scutari – 791 m², asfaltare integrală (reabilitarea trotuarelor – 30.06.2019);
  • str. Ialoveni – 5300 m², termen de realizare: 12.06 – 31.07.2019;
  • str. E. Coca – 8190 m², termen de realizare: 17.06 – 20.07.2019;
  • str. Petru Rareş – 7560 m², termen de realizare: 24.06 – 26.07.2019;
  • bd. Traian – 18500 m², termen de realizare: 24.06 – 27.07.2019;
  • str. Studenţilor – 9640 m², termen de realizare: 24.06 – 31.08.2019;
  • str. V. Belinski – 3200 m², termen de realizare: 22.07 – 22.08.2019;
  • str. Socoleni – 8000 m², termen de realizare: 22.07 – 23.08.2019;
  • str. N. Zelinski – 6000 m², termen de realizare: 29.07 – 16.09.2019;
  • str. C. Vârnav – 3200 m², termen de realizare: 01.08 – 15.08.2019;
  • bd. Renaşterii Naționale – 8000 m², termen de realizare: 26.08 – 13.09.2019.

Tot de astăzi, autoritățile municipale au dat startul lucrărilor de reparație a trotuarelor și a căilor de acces în curțile de blocuri din cele cinci sectoare ale capitalei.

Primele adrese pe care se intervine sunt str. Belgrad, 17-23 și str. Ion și Doina Aldea Teodorovici, 10-19.

Volumul total al lucrărilor planificate este de 60 mii m², iar în acest sens, în bugetul municipal au fost prevăzuți 20 de milioane de lei.

Lucrările pentru cele 11 străzi vor fi executate de Î.M. Regia „Exdrupo”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram