/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

Cutremur puternic în China. Cel puțin 12 morți și 134 de răniți

missing
18 iunie 2019, ora 10:39

Un puternic seism cu magnitudinea de șase grade a afectat luni provincia chineză Sichuan, unde a provocat cel puţin 12 morţi şi 134 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ anunţat marţi de oficiali locali şi de presa de stat, informează AFP, scrie agerpres.ro.

Peste 4.000 de persoane au fost relocate în urma acestui cutremur de pământ ce a distrus sau a avariat peste 10.000 de locuinţe din localitatea Yibin, care are 5,5 milioane de locuitori.

Imagini difuzate de televiziunea naţională chineză au arătat un echipaj de intervenţie care a scos pe targă o victimă din grămezile de moloz formate după prăbuşirea unei clădiri.

Echipajele de salvare s-au îndreptat în număr mare spre zonele afectate din apropierea epicentrul, aflat în exteriorul zonelor urbane din Yibin, a precizat agenţia de presă China Nouă. Toate victimele au fost înregistrate în districtele Changning şi Gongxian.

În total, peste 100.000 de persoane au fost afectate de acest seism, potrivit autorităţilor chineze.

Cutremurul de pământ s-a produs luni la ora locală 22:55 (14:55 GMT) la adâncimea de 16 kilometri, potrivit Centrului chinez pentru cutremure.

Un sistem de avertizare a răsunat în Yibin cu doar 10 secunde înainte de seism, potrivit China Nouă. Conform acestei agenţii de presă, o alertă care este dată cu trei secunde în avans poate să scadă cu 14% numărul victimelor.

Peste 60 de replici, din care cea mai importantă a avut magnitudinea de 5,1, au fost înregistrate după seismul de luni.

Un hotel aflat în proximitatea epicentrului s-a prăbuşit, însă nu este clar deocamdată dacă acest incident a făcut victime. Fisuri au apărut pe mai multe artere rutiere din regiune.

Peste 300 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, alături de echipele de prim-ajutor, care au adus 5.000 de corturi şi alte echipamente de salvare, potrivit China Nouă.

Provincia Sichuan este lovită cu regularitate de seisme. În 2008, un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade a provocat aproximativ 87.000 de morţi şi dispăruţi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram