/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Un moldovean a ajuns în comă, după ce a fost electrocutat pe un pod din România. Familia cere ajutor

18 iunie 2019, ora 17:51

Au urcat la înălțime pentru a se uita la priveliștea orașului, dar au suferit arsuri pe corp. Este vorba despre un moldovean de 16 ani care a fost electrocutat pe podul CFR din Parcul Herăstrău din România. Un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, care a încercat să-l ajute pe acesta, a suferit, de asemenea, arsuri pe o suprafață mai mică a corpului. Totul a avut loc duminică, 16 iunie, potrivit Digi24.

Moldoveanul, Alexandru Rebeja care își face studiile în București a suferit arsuri de 50-55% din suprafața corpului. Traumele sunt grave, iar tânărul a fost nevoit să fie transportat la Bruxelles dintr-un spital din România. Acum  acesta are nevoie de ajutor financiar, întrucât necesită donare de piele.

Băiatul în vârstă de 16 ani, care s-a electrocutat și prezintă arsuri pe suprafața corpului, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, iar cel de 19 ani, care a urcat pe arcada podului în încercarea de a-l ajuta și are arsuri pe o suprafață foarte mică, a fost dus la Spitalul de Arși.

Aceștia s-a urcat pe arcadă. Tensiunea pe linia de contact este însă de 27.000 V şi chiar dacă nu a atins firele, s-a creat un câmp electric, scrie stirileprotv.ro.

Pe pagina de Facebook a profesoarei lui Alexandru menționează că: „Cel care a fost cu el circa o ora și jumătate, ținându-l de vorbă în timp ce acesta era ars și trecea prin toate stările posibile a fost prietenul acestuia.”

Momentan, Alexandru este internat într-o clinică din Bruxelles, unde medicii încearcă să-l salveze. Acesta se află în comă, iar potrivit medicilor pe o perioadă de circa trei săptămâni va mai fi inconștiet, potrivit surselor TV8.

Alexandru învaţă la liceul Dinu Lipatti şi este pasionat de dans sportiv şi actorie. Avea spectacole, alături de fratele său la teatrul Stela Popescu din Capitală. Pentru el, Ştefan a participat la emisiunea “Dansez pentru tine”. Voia să-i asigure un viitor mai bun.

Costurile sunt enorme, iar familia este disperată și încearcă din răsputeri să găsească soluții financiare pentru a-l salva.

Persoanele care vor să-l ajute o pot face prin intermediul fratelui acestuia, care la moment se află cu Alexandru la spitalul din Bruxelles. Ștefan Rebeja poate fi contactat la nr de telefon: +40734744429 sau pot fi ajutați financiar la codul bancar: IBAN: RO11INGB0000999904084801.

Cei care vor să doneze o mai pot face și pe pagina de Facebook. Acolo unde în doar două zile au fost acumulate peste 17 mii de dolari.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram