Cu bani și tehnică insuficientă, dar cu mult entuziasm și cu o echipă de profesioniști în spate. Așa și-a început activitatea postul TV8 acum doi ani. A fost o perioadă dură, cu multe provocări și obstacole, din care însă am învățat că nu trebuie să cedăm. Pentru că în fața noastră ați stat voi, telespectatorii noștri fideli, care ne-ați încurajat să ne facem meseria și în continuare, cu aceeași dăruire și demnitate.

„Bună seara, suntem TV8 și de astăzi venim zilnic în casele dumnevoastră.”

„Bună seara. La TV8 este timpul știrilor. Sunt Iana Stepanenco și iată care sunt titlurile primului buletin de știri.”

Așa a început povestea postului TV8. O televiziune nouă, care a fost creată după ce Chiril Luncinschi a decis să doneze TV7 unui grup de jurnaliști plini de entuziasm. Prin urmare, fără bani și cu resurse modeste, dar cu o mare dorința de a face jurnalism de calitate, aceștia au pornit la drum.

Are curând trei ani de la momentul când s-a născut ideea de a reforma postul de televiziune TV7 și prin asta de a-l salva. Conceperea, toamna 2016, pe urmă 29 iunie 2017, asta nașterea copilului”, Natalia Morari, președinta Asociației „Media Alternativă”.

Primii pași nu au fost deloc simpli. O lovitură a venit din partea Consiliului Audiovizual, care refuza să accepte cesionarea licenței. Abia la capătul unui lupte ce a durat jumătate de ani, autoritatea a emis o decizie în favoarea TV8. Cu pietre, în postul nostru de televiziune, au aruncat și diferiți politicieni.

Acești nemernici! Acest TV8! Voi auziți ce vorbește această Natalie Morari? Această femeie cu o responsabilitate socială scăzută… Ce spune ea despre oameni, despre popor… Este o nemernică. Noi îi vom băga sub „plintus” ca pe niște șoareci”, Ilan Șor, președintele PP Șor.

Recent la un post de televiziune, care apropo este susținut de  Guvernul SUA, și am să-i dau numele – TV8, se face oștire atât de importantă despre o petiție online care se colectează de către cetățeni care sunt împotriva vânzării terenului în favoarea Guvernului SUA. Cinism domnilor, mizerie”, Andrian Candu, fost speaker.

Consider că evenimentele trebuie relatate obiectiv. Eu am văzut mai puțină obiectivitate la aceste posturi de televiziune”, Pavel Filip, fost prim-ministru.

Pentru că ne-am făcut munca onest, de partea noastră au fost diferite organizații de media care au condamnat atacurile asupra postului nostru.

Chiar dacă toată lumea în jur nu crede, te bate, spune că nu ai cum să reușești, e clar cu ce se va termina noi oricum, ca o gașcă de nebuni, noi am crezut”, Natalia Morari, președinta Asociației „Media Alternativă”.

Am rezistat însă datorită partenerilor externi, dar și telespectatorilor care au fost alături de TV8 în cele mai critice situații. Iar redacțiile noastre au continuat să ofere în schimb informații corecte și echidistante.

Adevărul presei este unul complex, în multe fapte și multe opinii.  Cred că telespectatorii TV8, am eu senzația că se simt informați privindu-ne”, Mariana Rață, directoare știri TV8.

Acești doi ani au fost complicați și pentru întreaga țară, fiind marcați și de două campanii electorale importante. Din platoul TV8, am aflat că Andrei Năstase a fost ales primar al capitalei.

„Andrei primar. Andrei primar. Acum sunt procesate 96,7 la sută, dumneavoastră aveți 52, 4 la sută. Eu cred că deja este clar.”

Și tot aici am aflat că mandatul lui nu a mai fost validat – o premieră pentru sistemul judecătoresc de la noi.

„Nu se confirmă legalitatea alegerilor locale noi ale primarului general al municipiului Chișinău din 20 mai 2018 – 3 iunie 2018.”

Schimbarea sistemului de vot a complicat regulile de reflectare a campaniei electorale parlamentare. Am arătat însă că putem fi profesioniști și în condiții incerte, fapt demonstrat și de rapoartele de monitorizare, elaborate de diferite organizații.

„Bună seara doamnelor și domnilor, sunt Mariana Rață și vă invit la dezbaterile electorale la TV8.”

Am demonstrat că pe cei profesioniști nu-i oprește nimic, nici măcar atunci când instituția a rămas fără curent electric.

„Astăzi fără lumină în sens direct al cuvântului, dar ne-am gândit că în țară lumină lipsește deja de trei luni. Încercăm să rămânem în așa condiții un pic obscure dar considerăm că adevărul poate fi adus în orice fel de condiții.” 

Ultima perioadă a fost, probabil, cea mai fierbinte, iar luna iunie a culminat cu schimbarea sistemului construit timp de patru ani de partidul democrat. Am fost tot timpul în epicentrul evenimentelor, iar tot ce am surprins am arătat pe micile ecrane, în emisii directe ce au durat și peste zece ore fără întrerupere.

„Noi ne aflăm acum în incinta Parlamentului unde în care, după cum vedem, deputații blocului acum pe de o parte și deputații PSRM pe de altă parte, semnează acordul.”

„Cu ce scop ați venit astăzi aici? – Să uzurpăm puterea de stat. – Să uzurpați puterea de stat? – Dar cum să o uzurpați? – Da ce dai așa întrebări.”

Dar, pentru că suntem TV8, obstacolele le-am luat drept adevărate lecții de viață din care am învățat că din orice situație există cel puțin o ieșire.

Până în toamna anului trecut a fost foarte greu, noi am lucrat și șapte luni fără salarii. Cred că aceste greutăți ne-a învățat să acționăm ca o echipă și de fapt, TV8 acum înseamnă o echipă de oameni”, Angela Gonța, prezentatoare știri TV8.