/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Sergiu Tofilat: Principala întrebare la care NU răspunde raportul Kroll 2

missing
05 iulie 2019, ora 13:41

Raportul Kroll 2 nu răspunde la cea mai importantă întrebare: „Care este proporția fraudei?” sau, altfel spus, „Câți bani s-au furat până la urmă”, spune expertul WatchDog Sergiu Tofilat. 

„Kroll afirmă că în 2012-2014 Grupul Șor a primit credite de 2.9 miliarde de dolari, dar o bună parte din bani a mers la restituirea creditelor. De exemplu, din creditele luate în 2013 au fost stinse creditele acordate în 2012. Trebuie analizat portofoliul de credite din noiembrie 2014 și divizat în două componente:
– credite ordinare, acordate firmelor care au activitate;
– credite fictive, care de fapt și reprezintă valoarea fraudei”, a comentat Sergiu Tofilat.

De asemenea, expertul spune că în raport nu se spune nimic despre modificările făcute în legislației care au contribuit la implemenatrea schemelor de fraudare a sistemului bancar; despre rolul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), „mai ales la etapa de procurare “coordonată” a acțiunilor din cele tei bănci și instituirea cu întârziere a administrării speciale după aprobarea primei garanții secrete de 9.5 miliarde lei. BNM a început monitorizarea Grupului Șor din septembrie 2010 și “urmărea cu atenție” (vorba lui Iohannis) cum dispar banii din bănci”, precizează Tofilat.

Expertul este de părere că raportul „în mare parte e beletristică”.

În același timp, Tofilat spune că și calitate documentului dat publicării este proastă ceea ce face complicată examinarea lui: „Raportul e scanat necalitativ, multe scheme descrise nu se văd. Nu știu a cui a fost inițiativa cu blurarea unor pagini din raport, dar e una foarte neinspirată. În primul rând e făcută neprofesionist, unele informații blurate le găsești pe următoarele pagini. Pe lângă asta, ce sens are să ascunzi informația dacă beneficiarii și așa cunosc totul? Nu exclud că ei chiar au coordonat ce informație a fost transmisă celor de la Kroll, dar și caietul de sarcini. Probabil de asta nu regăsim numele lui Plahotniuc printre beneficiari”, a scris Sergiu Tofilat pe pagina sa de Facebook.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram