Arcașii moldoveni Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au cucerit medalia de argint în proba de dublu mixt din cadrul etapei a patra a Cupei Mondiale de tir cu arcul desfășurate în Berlin, Germania. 

„Ei au fost învinşi în finala de la Berlin de sud-coreenii Oh Jyn Hyek şi An San cu scorul doi-șase. La individual, Olaru a fost învins în runda a doua de chinezul Ding Yilang, cu cinci-șase, iar Mîrca a suferit înfrângere în runda a treia în confruntarea cu Jung Dasomi din Coreea de Nord, cu doi-șase”, informează Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au în palmares un titlu european, câştigat în 2016. Ei au triumfat la Europenele de la Nottingham în aceeaşi probă, cea de dublu mixt.

A cincea și ultima etapă a Cupei Mondiale de tir cu arcul se va desfășura în Moscova, în perioada 6 și 7 septembrie curent.