Suntem cu aproape un milion de oameni mai puțini! Constatarea îi aparține Biroului Național de Statistică, care a făcut o nouă cercetare. Experții au ajuns la această concluzie după ce au inclus și numărul moldovenilor neînregistrați, plecați în străinătate, pe care l-au obținut de la Poliția de Frontieră. Asta ar însemna că în Republica Moldova au rămas în jur de 2 milioane 600 de mii de oameni.

– Chiar eu plec-poimâine. Copiii îmi sunt acolo, iată au venit acasă oleacă. E sărăcie. Vedeți cum stau oamenii și vând niște piersici și îi alungă.

Potrivit experților, cauza principală a scăderii numărului de moldoveni este migrația. Oamenii pleacă peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Aproape fiecare familie de moldoveni este afectată de acest fenomen. O recunosc și oamenii din stradă.

– Nu plătesc salariul la timp. Nu putem nimic să facem. Trebuie să trăim. –La dvs este cineva plecat? –A plecat băiatul, că aici nu are de lucru.

– Salarii mici, condiții grele de muncă. –La dvs cineva a plecat în străinătate? –Rude din familie au plecat.

Astfel, potrivit experților, în Republica Moldova ar fi doar 2 milioane și 600 de mii de oameni. Datele s-au schimbat după ce au fost incluse rapoartele Poliției de Frontieră.

„Numărul populației este mai mic decât cel prezentat oficial. Estimarea numărului populației lua în calcul doar migrația autorizată, adică cei care plecau peste hotare, veneau la Agenția Servicii Publice și declarau că pleacă peste hotare pe o perioadă îndelungată”, a explicat Valentina Istrati, șefa Direcției Recensăminte a BNS.

Asta ar înseamna că din 2014 încoace, numărul moldovenilor a scăzut anual cu câte 50 de mii de oameni.

Probabil sunt chiar și mai puțini moldoveni. Ar fi și mai mulți migranți decât cei 800 de mii. La cifra asta ar trebui să fie adăugați și cei care sunt plecați pentru perioade de 5-6 luni, revin, din nou pleacă, iarăși revin”, este de părere Ghenadie Crețu, reprezentantul Agenției pentru Migrație a ONU.

Conform datelor statistice, pe an ce trece, numărul copiilor care se nasc este în descreștere. În schimb, bătrânii trăiesc puțin mai mult.

„Vor veni momente când indicatorii demografici se vor îmbunătăți, chiar și rata îmbătrânirii va descrește. Cred că în următorii 5-7 ani”, crede Vitalie Valcov, directorul general al BNS.

În cercetare nu au fost incluși, deocamdată, locuitorii regiunii transnistrene. Datele complete urmează a fi prezentate, ulterior, în cadrul Raportului statistic anual.

 

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!