/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Cetățenii moldoveni ar putea suna în UE și statele Parteneriatului Estic fără să achite tarifele de roaming

missing
12 iulie 2019, ora 11:54

Tarifele roaming între Republica Moldova, statele parteneriatului estic și UE ar putea fi anulate, iar procedura de preschimbare a permiselor de conducere în UE ar putea fi simplificată. Cel puțin aceste propuneri se includ pe agenda parteneriatului estic care va fi prezentată de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, luni la Bruxeless. În capitala Belgiei, oficialul se va întâlni cu miniștrii Afacerilor Externe din UE, unde va prezenta aceleași subiecte. 

„În câteva zile ne vom reîntâlni la Bruxeless unde vom sprijini acele inițiative enunțate de Nicu Popescu, care prevăd eliminarea tarifelor de roaming și soluționarea problemei permiselor de conducere. Aveți toată susținerea noastră. Vom pune accent și pe unele aspecte precum securitatea cibernetică. Polonia este unul dintre inițiatorii parteneriatului estic și suntem în sprijinul țării dumneavoastră”, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău.

În acest sens, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a precizat că aceste subiecte țin atât de agenda europeană cât și de agenda de cooperare bilaterală cu Polonia. „Dorim să ne mișcăm cu maxim rapiditate pe plan bilateral. Și apoi să replicăm aceleași realizări la nivel cu alte state ale Uniunii Europene. Alte subiecte care se regăsesc pe agenda parteneriatului estic țin de intensificarea relațiilor pe linia mai multor instituții, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne și rezilierea securității cibernetice”, a spus Nicu Popescu.

Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, s-a aflat astăzi în prima sa vizită oficială la Chișinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram