/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

VIDEO/ INTERVIU/ David Hale vorbește despre riscurile din regiunea de Est și posibilitatea sancționării unor cetățeni moldoveni în cazul Magnițki

missing
15 iulie 2019, ora 20:10

– Domnule Secretar, vă mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea de a discuta cu dumneavoastră. În primul rând, se pare că alegerea de a vizita Republica Moldova a fost intenționată,  aceasta nefiind doar o „trecere” spontană pe aici. Care sunt mizele pentru Republica Moldova în ceea ce privește securitatea regională din punctul de vedere al Guvernului SUA?

– Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta în această dimineață,  apreciez foarte mult venirea dumneavoastră aici într-o dimineață de duminică și da, este adevărat. Venirea mea în Republica Moldova pentru a petrece timpul cu guvernarea de aici a fost o decizie intenționată;

A fost o plăcere să mă întâlnesc cu Președintele Dodon,  cu prim-ministra Sandu, de asemenea am avut o întrevedere și cu ex-prim-ministrul Filip cu care am purtat conversații constructive. În ceea ce privește întrebarea adresată de dumneavoastră în legătură cu importanța și semnificația Republicii Moldova pentru SUA, Moldova este țara în care ne putem bucura de un parteneriat dedicat, unde putem colabora eficient pentru a ne asigura că Moldova progresează,  că  întreprinde o agendă puternică a reformelor, că se îndreaptă spre prosperitatea deja existentă și ancorată în Europa. Acestea sunt atât scopurile moldovenilor, cât și ale SUA.

– Și care ar fi prioritățile politicilor publice implementate de SUA pentru regiune, inclusiv pentru Republica Moldova?

 Așa cum am menționat anterior, am dori să îi vedem pe toți partenerii noștri din această parte a lumii bucurându-se de independență,  de suveranitatea teritorială și de hotarele recunoscute la nivel internațional, bucurându-se de putința de a-și hotărî singuri soarta fără vreo formă malignă de influență și de a trăi după o supremație a dreptului („rule of law”). Acestea sunt elementele indispensabile necesare nu doar pentru Republica Moldova, dar pentru alte regiuni, Ucraina inclusiv.

Dacă ar fi să vorbim despre cele două state din regiune, Ucraina și Republica Moldova, suntem de acord că ambele state cresc anumite riscuri pentru regiunea estică, însă după schimbările de putere (aici, în Republica Moldova și acolo, în Ucraina), unii oameni vorbesc despre o nouă „fereastră” de aranjamente în ceea ce privește stabilitatea. Au dreptate?

Cu siguranță ne încurajează faptul că atât moldovenii, cât și ucrainenii au avut recent oportunitatea de a-și exprima voința prin procese transparente și democratice, că principiile democratice au fost onorate în sfârșit,  iar tranzițiile au fost pacifiste și au reflectat în totalitate doleanțele oamenilor.  Toate aceste lucruri sunt extrem de optimiste, însă au mai rămas, desigur, anumite probleme serioase care necesită rezolvare. Mă refer la comportamentul Federației Ruse, am dori să vedem că aceasta își respectă angajamentele, că și le onorează: expulzarea armatei ruse de pe teritoriul peninsulei Crimeea astfel încât Ucraina să trăiască în pace între hotarele acesteia recunoscute pe plan internațional. Pentru Moldova, situația este aceeași. Considerăm că este timpul ca toate statele din regiune să se mobilizeze și să o susțină pe doamna Prim-ministru Sandu și să susțină Cabinetul de Miniștri întru realizarea reformelor.

 – În discuția despre evoluția politică recentă din Moldova și coincidența intereselor Statelor Unite, UE și Rusiei în sprijinirea transferului de putere în mod pașnic, comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn, a precizat că procesul reprezintă „un interes comun fără de precedent”. Ce înseamnă acest lucru din perspectiva dumneavoastră?

– Eu pot să vorbesc în numele SUA, precizând că Guvernul nostru a susținut mereu procesele democratice și întotdeauna am menționat că vom  sprijini rezultatele oricăror alegeri atâta timp cât acestea sunt legitime, ceea ce s-a și întâmplat. În mod evident, a existat o perioadă de tensiuni. Punctul de cotitură a fost încercarea Curții Constituționale de a împiedica transferul de putere și expresia voinței poporului. Anume atunci comunitatea internațională s-a alăturat poporului Republicii Moldova pentru a-și exprima, împreună, îngrijorarea. Noi dorim să lucrăm cu noua guvernare, așa cum am fi dorit să lucrăm cu orice guvernare aleasă în urma unor alegeri legitime. Când este vorba de Rusia și de ceilalți, din punctul meu de vedere a fost o coincidență, însă nu pot să mă pronunț în numele acelor state. Noi personal vom fi foarte concentrați în a ne asigura că acest Guvern va fi capabil să-și îndeplinească scopul, că rămâne ancorat în Europa și că nu suferă în urma unei influențe străine nepotrivite și maligne.

– Dar la nivel internațional putem vedea cu ușurință că existe numeroase probleme geopolitice contradictorii între SUA, Rusia și Uniunea Europeană. Cumva se face că aici, în Republica Moldova, se poate observa că interesele v-au fost unite. Ce s-a întâmplat, totuși? Ce anume vă unește interesele aici, în Republica Moldova.

Consider că este o oportunitate, iar povara este a tuturor, și anume – de a sprijini Guvernul care dorește să  realizeze toate scopurile pe care le-am auzit și noi. Am avut parte de o oră excelentă cu Prim-ministrul, în care aceasta mi-a împărtășit  un angajament extrem de sincer și serios de combatere a corupției, de a stopa problemele legate de spălarea de bani, de faptul că toate resursele acestei țări ar trebui contabilizate și ținute în evidență și de a sprijini reformele judiciare, politice și economice. Cred  că noi toți – SUA, Rusia și UE avem o obligație, aceea de a face orice ne stă în puteri pentru a susține acest Guvern în realizarea acestor scopuri.

Înțeleg completamente că puteți vorbi doar din partea SUA, însă nu pot să nu întreb: ce părere aveți despre comportamentul Rusiei în legătură cu această criză politică?

– Trebuie să mărturisesc că nu sunt un expert în această problemă, mă aflu în poziția de subsecretar de stat de doar un an, și desigur, cum oportunitățile au început să se dezvolte, am reușit să monitorizăm de aproape situația din Republica Moldova.  Aș spune că ce s-a întâmplat în legătură cu SUA și Rusia a fost o coincidență, dar momentan ne concentrăm pe viitor, și pe faptul că noi toți vom lucra pentru obținerea scopurilor citate anterior. Dacă pot, aș dori să pășesc un pic înapoi pentru a oferi un background în ceea ce privește relațiile dintre SUA și Rusia. SUA ar dori să mențină relații bune cu Federația Rusă.

SUA ar dori să găsească domenii de cooperare cu Federația Rusă, și într-adevăr sunt domenii de cooperare suficiente la nivel global, am dori să ne întărim dialogul, iar acesta este încă un motiv pentru care mă aflu în regiune. Am relansat, pentru prima oară în doi ani, dialogul nostru politic cu ministrul adjunct de Externe, Ryabkov. Am avut o întâlnire la Helsinki, în legătură cu securitatea, iar cealaltă urmează a avea loc săptămâna viitoare. Vom avea și discuții referitoare la contraterorism, deci  acesta este un efort  sincer din partea noastră de a rezolva problemele din zonele comune de interes, și, de asemenea, în zonele unde avem careva conflicte de interese.

Din păcate, aceste zone-conflicte de interese  rămân a fi acute atunci când te uiți în jur: Ucraina, sau alte regiuni. Prin urmare, atunci când vom găsi zone de interes comun vom lucra împreună, iar atunci când apar diferențe de opinie – noi ne vom apăra cu tenacitate interesele noastre dar și pe ale aliaților noștri.

Vorbind despre acest interes împărtășit, așa cum a precizat comisarul Hahn, sau „o coincidență”, cum ați spus dumneavoastră, în ce măsură acesta poate fi exportat în interiorul regiunii?

Uitați-vă, tot ce se poate face: asigurarea stabilității, progresului, păcii printre oamenii de aici, asigurarea că scopurile referitoare la prosperitate sunt realizate printr-o bază democratică, este ceva ce noi acceptăm și chemăm toate națiunile să ni se alăture întru acest efort.

Dacă e să vorbim despre viitor, iar dumneavoastră preferați să vorbim despre viitor, în ce măsură SUA vor sprijini lupta anticorupție din Republica Moldova și reformarea justiției care a fost abuzată în exces de către fostul nostru Guvern, conform rapoartelor internaționale?

– Da, am văzut acele rapoarte și ne-au îngrijorat pe toți, cred că este foarte important ca în timpul unei perioade de tranziție să existe o monitorizare, iar investigațiile trebuiesc întocmite corect și transparent, în corespondență cu supremația dreptului, să exploreze toate acuzațiile și să determine cu exactitate ce s-a întâmplat, pentru ca apoi cei responsabili să fie aduși în fața justiției și desigur, dacă acestea includ și alte partide din afara Moldovei, comunitatea internațională ar fi un sprijin pentru Republica Moldova, fiind gata să fie de ajutor.

– Vorbind despre ajutorul acordat de SUA în acest caz, nu putem uita despre Proiectul Lege Magnitsky, conform căruia  S.U.A. poate sancționa funcționari guvernamentali străini sau asociații acestora care sunt responsabili de complicitate în ordonarea, controlul sau alterarea unor acte de corupție semnificativă. În ce măsură Guvernul S.U.A. poate iniția procesul de sancționare personală, folosind Proiectul de lege Global Magnitsky în cazul Moldovei?

Noi operăm pe baza dovezilor, așa că trebuie să fim absolut siguri că orice acțiune întreprinsă este bazată pe un set de informații solide. În această etapă nu am nimic de zis în legătură cu anumite detalii, dar vă pot asigura că ne-a atras atenția.

– Este o opțiune.

– Într-adevăr

– Și… ultima întrebare, v-aș ruga să le transmiteți un mesaj atât moldovenilor, cât și aliaților. De ce aliaților? Fiindcă trecem printr-un moment istoric, și poate dumneavoastră, datorită experienței acumulate, ați putea să le transmiteți vreun mesaj prin intermediul acestui interviu.

– Suntem de acord, este un moment istoric pentru Republica Moldova și pentru cei cărora le pasă de democrație și de valorile noastre comune. Așadar, acesta este unul dintre motivele pentru care sunt aici: de a-i asculta pe cei de la conducerea Republicii Moldova și pe cei din opoziție, de a înțelege ce se petrece și de a ne exprima sprijinul puternic pentru acest proces și de a oferi mijloace tangibile pentru a fi de ajutor. Noi i-am asigurat Republicii Moldova un sprijin financiar de 1.5 miliarde de dolari, suntem foarte mândri de acest fapt. Mai sunt multe lucruri de făcut aici, iar acestea trebuie să se bazeze pe agenda de reforme – aceasta este baza care ne permite să schimbăm lucrurile, iar noi suntem dedicați cauzei. I-aș încuraja pe moldoveni să continue pe această cale, iar SUA și ceilalți vor fi acolo pentru a-i ajuta.

Domnule subsecretar, vă mulțumesc mult pentru acest interviu. A fost scurt, dar știu că aveți un zbor planificat.

– Vă mulțumesc mult

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram