/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Germania: După mai multe episoade de tremurat în public, Angela Merkel a stat jos la primirea Maiei Sandu

missing
16 iulie 2019, ora 18:09

Cancelarul german Angela Merkel a preferat să se aşeze la intonarea imnurilor naţionale în timpul unei vizite oficiale marţi, la Berlin, după mai multe episoade de tremurat în public care au ridicat întrebări cu privire la starea sa de sănătate, scrie agerpress.ro.

Angela Merkel s-a aşezat pe un scaun alb, alături de premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită în capitala germană, notează France Presse.

Joia trecută, Merkel, care conduce Germania de 14 ani, a ocolit protocolul luând loc în cursul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, după ce în ultimele săptămâni a fost surprinsă de trei ori tremurând în timpul unor apariţii oficiale.

Ea a dat asigurări ulterior, în mod repetat, că totul merge bine.

Un sondaj realizat de institutul Civey a indicat că pentru 59% dintre germani tremuratul cancelarului ţine exclusiv de sfera sa “privată”, în timp ce 34% apreciază că este vorba de o informaţie de interes public.

Angela Merkel, care împlineşte la 17 iulie vârsta de 65 de ani şi urmează să-şi încheie ultimul mandat de cancelar în 2021, va intra în vacanţa de vară ca de obicei la sfârşitul lui iulie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram