/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Dodon: Unii deputați ar putea rămâne fără imunitate. Procuratura va veni în curând în plenul Parlamentului

missing
17 iulie 2019, ora 11:54

Procuratura va veni în timpul apropiat în plenul Parlamentului și va cere ridicarea imunității mai multor deputați. Declarația a fost făcută ieri de șeful statului în cadrul unei emisiuni la postul AccentTV. Igor Dodon mai spune că unii aleși ai poporului ar fi vizați în perchezițiile efectuate de oamenii legii la aeroport și la alte instituții din stat.

„Știu că Procuratura a efectuat percheziții la aeroprot și la alte instituții. Asta ține și de deputații din legislativ. Din informațiile pe care le dețin, eu nu exclud câ în timpul apropiat Procuratura va veni în Parlament pentru a ridica imunitatea unor deputați. Eu cred că aceasta se va întâmpla, însă trebuia să aibă loc cu câțiva ani în urmă. Nu sunt de acord cu citatul „mai bine mai târziu decât niciodată”. Trebuia de făcut tot la timp, pentru ca unii dintre ei să nu reușească să plece din Moldova. Sunt convins de faptul că în timpul apropiat vom vedea inițiativa procurorului de a ridica imunitatea mai multor deputați, însă nu cunosc familiile acestora”, a spus șeful statului în cadrul unei emisiuni la AccentTV.

De asemenea, președintele Republicii Moldova a spus că în timpul apropiat se vor face schimbări la Procuratura Generală și că se lucrează în acest sens cu partenerii de guvernare.

Procuratura a venit cu o reacție pentru TV8 în care a precizat că nu comentează declaraţiile preşedintelui, iar atunci când reprezentanții instituției vor avea ceva de comunicat, neapărat o vor face.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram