/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

Cu ce venituri a plecat din funcție Ruslan Flocea, fostul consilier al președintelui și actualul șef la CNA

missing
04 august 2019, ora 12:45

Pe parcursul anului trecut, Ruslan Flocea, concilierul președintelui Igor Dodon, care săptămâna aceasta a fost numit noul șef al Centrului Național Anticorupție, a câștigat un salariu de peste 166 de mii de lei, ceea ce înseamnă aproape 14 mii de lei pe lună. Conform declarației de venit pentru anul 2018, famlia lui Flocea a obținut un câștig total de aproape 325 de mii de lei. 

De asemenea, familia lui Flocea deține trei terenuri – unul agricol și două intravilane valoarea totală declarată a cărora este de 223 de mii de lei.

La capitlolul imobile, Ruslan Flocea declară că deține o casă de locuit de 160 de metri pătrați, care ar costa 937 de mii de lei și un apartament de 29 de metri pătrați valoarea declarată a căruia este de aproape 199 de mii de lei. Familia mai deține și un automobil de marca Volvo, pe care îl deține prin contract translativ de posesie și de foloțință, pentru care nu declară ca a cheltuit vreun leu.

Amintim că Ruslan Flocea a fost votat de Parlament în funcția de șef al CNA, la propunerea Comisiei juridice. Numirea acestuia a provocat discuții aprinse în societate tocmai pentru că până acum Flocea a deținut funcția de consilier al președintelui Igor Dodon.

Ulterior, prim-ministra Maia Sandu a declarat că deși concursul a fost organizat legal, nu este încântată de numirea lui Flocea la CNA. Potrivit ei, acest lucru s-a întâmplat pentru că în Comisia juridică din Parlament majoritate au reprezentanții socialiștilor și aceștia i-au dat punctaj maxim candidatului învingător, în detrimentul celorlalți participanți.

Concursul a fost criticat și de unii participanți la concurs. Criticile s-au referit la faptul că a fost prelungită perioada de depunere a dosarelor, dar fără a se face publice proiectele celor care deja își înaintaseră candidatura.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram