/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

Ministerul Finanțelor va folosi „asul din mânecă” despre care vorbea Veaceslav Negruță

missing
13 august 2019, ora 13:56

Ministerul Finanțelor caută soluții pentru a anula dobânda de sute de milioane de lei pe care trebuie să o achite statul în fiecare an Băncii Naționale a Moldovei, după ce Guvernul Filip a convertit în 2016 în datorie de stat cele 13,3 miliarde de lei, transferate Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank care au fost devalizate. În anul curent, suma se ridică la 845 de milioane de lei.

Anterior, fostul ministru Veaceslav Negruță i-a recomandat actualei șefe de la Ministerul Finanțelor, Natalia Gavriliță să propună modificarea legii din 2016 prin eliminarea dobânzii stabilite de BNM. Asta va fi o rezervă, un as în mânecă al Guvernului”, spunea Negruță.

„Banii furați în frauda bancară trebuie întorși de cei care au pus la cale și au profitat de pe urma acestui jaf. Am susținut asta în opoziție și o susținem și acum, accentuând importanța unei procuraturi independente care să investigheze frauda și să pedepsească beneficiarii.

În prezent, în afară de banii furați, din bugetul de stat se achită și o dobândă de 1.4% până în 2026 și 5.3% până în 2041 Băncii Naționale a Moldovei. Dobânda se achită pentru a asigura stabilitatea contului Băncii Naționale. Primul pas pe care îl putem face pentru a diminua povara pusă pe umerii cetățenilor este să încercăm să eliminăm dobânda plătită tot din buzunarul contribuabililor. În 2020 aceasta va constitui 613 milioane de lei.

Vom analiza și vom identifica și alte soluții pentru a asigura stabilitatea contului BNM. Dar, în primul rând, Banca Națională trebuie să vină cu propuneri pentru a rezolva această problemă”, a scris Natalia Gavriliță pe facebook.

„Aceasta e voința cetățenilor, iar faptul că povara furtului miliardului este pusă pe umerii lor reprezintă o nedreptate. Ministerul Finanțelor este determinat să lupte pentru protejarea intereselor cetățenilor”, punctează ministra Finanțelor.

Negruță i-a dat un sfat ministrei Finanțelor: „Va fi un as în mâneca Guvernului”

 

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram