/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Banca Națională va putea acorda credite de urgență doar băncilor care „stau bine pe picioare”

missing
15 august 2019, ora 14:09

Banca Națională (BNM) va putea acorda credite de urgență doar băncilor solvabile și viabile, adică celor care își vor putea onora apoi obligațiunile de întoarcere a acestor bani. Azi, Parlamentul a votat în lectura a doua modificări la legislație prin care a fost definită noțiunea de ”asistență de lichiditate în situații de urgență”. 

Astfel, prin modificările aprobate azi au fost anulate prevederile ce au permis acordarea de asistență de lichiditate celor trei bănci comerciale insolvabile: Banca Socială, Banca de Economii și Unibank.

De asemenea, au fost excluse din lista de active eligibile acceptate de către Banca Națională a Moldovei în calitate de garanții la acordarea de credite băncilor a cambiilor simple și a titlurilor emise cu privire la bunuri sau mărfuri, datorită faptului că acestea nu sunt utilizate frecvent pe piața autohtonă.

Proiectul de lege actualizează și cadrul legal privind rezervele obligatorii în scopul controlului monetar și managementului lichidității.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram