Uniunea Salvați Basarabia (USB) a organizat o acțiune de protest față de concertul organizat astăzi de Igor Dodon în PMAN. În opinia celor de la USB, acest concert a fost organizat pentru a distrage atenția de la ziua de 23 august, când întreaga Europă marchează 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, prin care a fost ruptă Basarabia de la trupul României.
„Am mers să-i dăm lui Igor Dodon, Serghei Șoigu și delegației ruse, câte o copie de pe chipiul pe care i l-a dăruit săptămâna aceasta Donald Trump, președinte SUA lui Klaus Iohannis, președintele României, pe care este inscripționat providențial „Make ROMANIA GREAT Again” – Faceți România Măreață din nou. România poate fi Măreață doar dacă este Mare, împreună cu românii din Basarabia, iar cel mai puternic stăvilar în calea Unirii este Federația Rusă, care vrea să ne păstreze în zona sa de influență”, spun organizatorii acțiunii.
Astăzi dimineață, la Președinție, membrii și susținătorii Partidului „Democrația Acasă” au protestat împotriva sosirii în Republica Moldova a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu.