/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ Premiați de Michelin! Trei moldoveni au deschis un restaurant în China, unde servesc și zeamă

missing
30 august 2019, ora 08:03

Trei moldoveni, care au deschis un restaurant în China, au primit recent prestigiosul platou Michelin, oferit celor mai bune localuri din lume. Și asta după doar doi de la lansarea afacerii. Bucatele preparate aici au cucerit gurmanzii chinezi, dar și pe turiștii care le calcă des pragul. Chiar dacă bucatele pe care le servesc sunt inspirate din diverse culturi, cel mai popular fel de mâncare este zeama moldovenească.

La aproape 8000 km distanță de Chișinău, într-o metropolă cu peste 20 milioane de locuitori, trei moldoveni au deschis un restaurant. Cel care gestionează afacerea este Eugen Rudoi, stabilit de ceva timp în „țara viitorului”. Despre ziua în care au lansat afacerea, bărbatul și acum își amintește cu emoții.

EUGEN RUDOI, COPROPRIETARUL LOCALULUI: „Bucătarul șef a plecat în ziua deschiderii, timp de 2 săptămâni nu am avut practic personal la bucătărie. Am gătit ce am putut eu personal. Ceea ce știam eu să gătesc, am gătit”.

Restaurantul este amplasat în orașul Guangzhou, considerat capitala de sud a Chinei. Pe lângă bucătăria europeană și asiatică, moldovenii au introdus și un meniu special cu bucate tradiționale moldovenești.

EUGEN RUDOI, COPROPRIETARUL LOCALULUI: „După ce mama mea ne-a vizitat, a arătat la bucătărie cum se prepară bucatele moldovenești și am riscat pot să zic, pentru că nu am știut care o să fie reacția, pentru că bucătăria chineză este foarte populară și ei sunt foarte conservativi”.

Eugen Rudoi este susținut și de ceilalți doi cofondatori, Igor Ganea și Nicolae Șadrin, care locuiesc acum în alte țări. În restaurantul celor trei moldoveni, vizitatorii au parte de adevărate experiențe culinare în stil moldovenesc. De la vânătă coaptă și zeamă până la mămăligă cu tocană de porc. Iar deliciile culinare primesc zeci de aprecieri din partea clienților.

„Sunt de doi ani în China și cred că este al doilea cel mai bun restaurant din China. Am descoperit vinul moldovenesc. Cu siguranță este restaurantul meu preferat din sudul Chinei”, a scris Cecilia din Buenos Aires despre restaurantul moldovenilor pe Trip Advisor.

Un alt vizitator, care locuiește în Hong Kong, spune că a rămas impresionat de zeama noastră moldovenească: „Nu sunt un mare fan al supelor, dar supa de pui moldovenească a fost impresionantă”.

Totuși, bucatele moldovenești au fost scoase din meniu. Dar le vor introduce în curând, nu înainte însă de a le oferi o nouă față.

EUGEN RUDOI, COPROPRIETARUL LOCALULUI: „Mâncarea moldovenească este foarte gustoasă. Dorim să prezentăm bucatele moldovenești în stil foarte modern, dar să păstrăm spiritul autohton”.

La doar doi ani de la lansare, restaurantul a fost premiat cu prestigiosul platou Michelin, oferit doar localurilor care au tehnici de pregătire moderne și o prezentare excepțională a bucatelor.

EUGEN RUDOI, CO-PROPRIETARUL LOCALULUI: „Pentru mine a fost un lucru șocant, eu și am plâns. Este șansă să ajung și la stele”.

Totodată, platoul este primul pas spre obținerea stelelor Michelin, care semnifică faptul că serviciile oferite sunt de o calitate superioară. Moldovenii vor să se extindă. Astfel că, în curând, se mută într-o încăpere mai mare, chiar în centrul orașului chinez.

Reporter: Ana Sârbu / Imagine: Oleg Gălățeanu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram