Ion Dodon a fost numit de Guvern în funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Acesta a fost până acum șeful Cabinetului ministrului Sănătății. Este  jurist de profesie, iar anterior a activat în Departamentul juridic al Guvernului și a fost șeful Direcției cooperare juridică internațională la Ministerul Justiției.

Propunerea de numire în funcție a lui Ion Dodon a provocat zâmbete la ședința Guvernului. Ministrul de Interne, Andrei Năstase, l-a întrebat dacă nu este rudă cu șeful statului Igor Dodon și a primit un „nu”. „Chiar dacă ați fi fost, nu ar fi fost niciun fel de problemă”, a comentat Năstase.

De asemenea, Cabinetul de miniștri a numit-o pe Victoria Noghivaida în funcția de secretar de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării. Aceasta a fost angajată până acum la Banca Europeană pentru Investiții . „Suntem onorați că a acceptat această provocare”, a comentat ministra Educației, Liliana Nicolăescu-Onofrei. Anterior, Victoria Noghivaida a activat la Institutul Cultural Român.

Tot astăzi, Veaceslav Ursu a fost numit de Guvern în funcția de șef al oficiului din Hâncești al Cancelariei de Stat.

Totodată, Cabinetul de miniștri a acceptat demisia lui Valeriu Dodiță din funcția de șef al oficiului din Bălți al Cancelariei de Stat.