/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Comisia juridică a acceptat ridicarea imunității deputatului Petru Jardan. Subiectul ar putea fi discutat în ședința plenară de azi

missing
20 septembrie 2019, ora 11:48

Comisia juridică, numiri și imunități, a acceptat cererea procurorului general interimar Dumitru Robu de a i se ridica imunitatea de parlamentar deputatului Petru Jardan, din fracțiunea Partidului ȘOR (PP ȘOR). Despre acest lucru a anunțat deputatul Sergiu Litvinenco, președintele comisiei.

„Urmare votării secrete, cu votul a șase deputați pro și doi deputați contra, comisia a constatat existenţa motivelor temeinice pentru acceptarea cererii procurorului general interimar în privința ridicării imunității deputatului în Parlament Petru Jardan. Raportul Comisiei juridice, numiri și imunități va fi prezentat Biroului Permanent care urmează să ia decizia cu privire la includerea acestei chestiuni în ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului”, este declarația lui Litvinenco.

Solicitarea procurorului general interimar a fost făcută ieri, însă, dezbaterea subiectului a fost amânată, din motiv că Petru Jardan nu a fost prezent la ședința comisiei.

Alte două deputate din PP ȘOR, Marina Tauber și Reghina Apostolova, au rămas fără imunitate parlamentară luni, pe 16 septembrie. Ieri, unui alt deputat, deja din fracțiunea Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, i s-a ridicat imunitatea parlamentară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram