/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Interdicții pentru un acționar al „Energbank”! A fost obligat de BNM să-și vândă acțiunile

missing
02 octombrie 2019, ora 10:32

Un agent economic care a obținut un pachet majoritar de acțiuni la „Energbank” a primit interdicții de la Banca Națională a Moldovei. Acestuia i-a fost suspendat dreptul de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, de introducere a unor chestiuni în ordinea de zi și de propunere a candidaților pentru membrii organului de conducere a băncii.

De asemenea, compania a fost obligată de BNM să înstrăineze acțiunile pe care le are în capitalul social al „Energbank”.

„Comitetul executiv al BNM, ca rezultat al exercitării atribuțiilor de supraveghere bancară, a constatat că o persoană juridică a dobândit indirect – prin intermediul controlului asupra altei persoane juridice care este acționar al „Energbank” o deținere calificată în capitalul social al acestei bănci, fără a dispune de aprobarea prealabilă scrisă a BNM. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor”, anunță Banca Națională.

„Energbank” activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram