/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Detalii din ”culisele” dosarului insulinei Strim. Cum au fost cheltuite milioane pentru un medicament ce se prăfuiește în depozite

missing
04 octombrie 2019, ora 16:49

Ministra Sănătății a dezvăluit detalii din ”culisele” scandalosului dosar al insulinei Strim. Potrivit Alei Nemerenco, fosta conducere a Ministerului ar fi cumpărat o cantitate exagerată a analogilor de insulină, care nici măcar nu a fost distribuită pacienților. Mai exact, susține actuala șefă de la Sănătate, până în prezent, au fost livrate bolnavilor cartușe în sumă de 4 milioane 146 de mii din suma contractului de 27 de milioane 830 de mii de lei. Astfel, la bolnavii de diabet ar fi ajuns aproape 55 de mii de cartușe, în stocuri rămânând să prindă praf alte peste 25 de mii de cartușe.

Ala Nemerenco a descris în detaliu ”parcursul” achiziționării insulinei Strim. Potrivit ministrei, Ministerul Sănătății dispune de o comisie de endocrinologie care face calcule și prognoze privind necesarul de medicamente pentru diabetici. Anul trecut, această comisie a expediat în adresa Ministerului o scrisoare în care a cerut numărul necesar de analogi de insulină.

”Calculele au fost estimate în baza numărului de pacienți care deja beneficiau de analogi de insulină și bazându-se pe mediile zilnice administrate pe zi. Astfel, pentru insulina Glargyn a fost estimată și prezentată cantitatea necesară de 67 de mii 590 de stilouri injectabile cu o sumă totală estimată la 7 milioane și jumătate de lei”, a explicat Ala Nemerenco.

”În minister, în luna septembrie s-au început discuții despre majorarea cantităților și trecerea transferurilor a unui număr mai mare la Glargyn”, a dezvăluit Nemerenco.

La scurt timp, la minister se organizează o ședință prezidată de ministra de atunci Silvia Radu, la care se propune procurarea analogilor de insulină pentru toate categoriile de diabetici. Asta în condițiile în care medicul endocrinolog este cel care decide ce fel de medicament trebuie să administreze un diabetic în funcție de gradul maladiei, vârstă sau sexul pacientului.

”În acea ședință din 31 octombrie, specialiștii din domeniu au avertizat despre riscul unei astfel de decizii. Ministerul, deși dispunea de această comisie de specialitate din care fac parte medici de forță din endocrinologie, a aprobat un consiliu consultativ suplimentar în domeniul diabetului, constituit deja din mai mulți specialiști, creând de fapt o procedură suplimentară paralelă celei de bază pe care tot MS o crease în august. Acest consiliu a venit cu propunerea majorării numărului de pacienți care ar trebui trecuți la analogi de insulină, mai mult, se propunea și transferul pacienților cu diabet care urmau tratament cu insulina umană și erau destul de ok pe acele tratamente”, a spus Ala Nemerenco.

”Drept rezultat, Ministerul Sănătății emite la 15 noiembrie 2018, în adresa aceluiași centru de achiziții o nouă scrisoare suplimentară prin care se solicitau pentru insulina Glargyn în soluție injectabilă o cantitate de 6 ori mai mare decât cea inițială deci 413.850 de cartușe, comparativ cu cele 67 de mii 590 stilouri preumplute, iar numărul de persoane pentru care a fost solicitată această cantitate constituie 13.350, comparativ cu cea care era anterior de peste 3 mii. Reieșind din solicitarea suplimentară, s-a majorat deja și suma stabilită care era de la 21,6 milioane la suma de 155,1 milioane de lei, din care doar poziția insulina Glargyn a constituit 62 milioane 77 de mii e lei față de 7 milioane 250 de mii inițial. Deci de 8 ori mai mare. Atunci o parte din membrii acelei comisii au părăsit comisia depunându-și demisia”, a explicat ministra Sănătății într-un briefing.

”La 30 noiembrie 2018, are loc procedura de achiziții la care sunt propuse două oferte: insulina Glargyn Strim biosimilar producție ucraineană cu un cost de 62 lei 74 de bani cartușul , un dispozitiv care trebuie încărcat de pacient și a doua este insulina Glargyn Lantus, un produs original de origine franceză, în stilou preumplut care costa 72 de lei 17 bani și avea o diferență de doar 9 lei și 43 bani. Întru organizarea distribuției, MS emite la 5 februarie 2019 un ordin în care stipulează livrarea în patru tranșe : prima trebuia să corespundă cu luna martie, preparatul STRIM a fost însă livrat în aprilie 2019. Poricurarea biosimilarului Strim într-o cantitate atât de mare de aproape jumătate de milion de cartușe a impus organizarea de către minister a transferului obligator a tuturor pacienților cu diabet zaharat de la insulina umană la noul preparat biosimilar printr-un ordin emis la 20 februarie 2019”, adăugat Ala Nemerenco.

Transferul pacienților a fost făcut contrar tuturor normelor, fără a fi luat în calcul vreun aspect clinic. Niciun medic nu a fost instruit, iar pacienții nu știau cum se folosesc dispozitivele cu insulină biosimilară. În rezultat, mulți dintre bolnavi au refuzat să medicamentul. Ulterior, șirul reacțiilor adverse nu a întârziat să apară, Agenția Medicamentului suspendând temporar medicamentul Strim.

Pentru că au fost procurate cantități enorme de insulină Strim, Ministerul Sănătății a anunțat Centrul de achiziții publice să inițieze semnarea unui contract adițional cu compania contractată Farmak în vederea micșorării cantității contractate.

”Altfel ar trebui să procurăm toate aceste medicamente și să aruncăm banii în vânt sau să impunem forțat pacienții ceea ce niciun medic nu e în drept să o facă”, a încheiat Ala Nemerenco.

În Republica Moldova erau la începutul acestui an peste 110 mii de persoane cu diabet. Peste 15% dintre ei administrează insulină.

Centrul Național Anticorupție a deschis în iulie un dosar pentru a investiga modul în care s-a desfășurat achiziția pentru procurarea insulinei.În cadrul investigațiilor, au fost audiate mai multe persoane, inclusiv din sistemul de sănătate, iar Ivan Antoci, directorul Centrului Național pentru Achiziții Centralizate în Sănătate, a fost pus sub învinuire pentru organizarea în mod dubios a licitației și achiziția unui preparat de calitate îndoielnică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram