/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

Alertă de călătorie în Barcelona. Traficul rutier, aerian și feroviar ar putea fi perturbat

missing
15 octombrie 2019, ora 12:55

Alertă de călătorie în Barcelona. Cetățenii Republicii Moldova care se află sau intenționează să călătorească în Barcelona, Spania sunt avertizați de posibile manifestări populare care pot cauza perturbări ale circulației aeriene, rutiere și feroviare, atât în zona metropolitană a Barcelonei, cât și în regiunea din vecinătate, informează Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE). 

„MAEIE recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite zonele unde au loc manifestările și să se informeze în prealabil asupra eventualelor perturbări ale traficului rutier din regiune”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Chișinăuienii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei Republicii Moldova la Madrid: +34 91 828 79 89. De asemenea, cei care se confruntă cu o situaţie dificilă, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei Republicii Moldova la Madrid: +34 664 598 545.

La Barcelona au loc proteste. Oamenii au ieșit în stradă pentru a contesta condamnarea la ani grei de închisoare a mai multor lideri separatiști catalani în legătură cu rolul pe care l-au jucat în tentativa de proclamare a independenței regiunii, în 2017, scrie rt.com.

Poliția a suspendat circulația metroului spre aeroport și a folosit bastoanele împotriva protestatarilor. Peste 100 de zboruri au fost anulate sau afectate, inclusiv două curse spre România. Una dintre ele are deja o întârziere de peste o oră.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram