/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Sârbu, după ce a părăsit plenul Parlamentului: În raportul „frauda bancară” Filat și Platon au ieșit basma curată

17 octombrie 2019, ora 13:09

După ce a părăsit plenul Parlamentului și a evitat să asculte raportul privind frauda bancară, deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) Sergiu Sârbu spune că acesta a avut drept scop de a curăța imaginea lui Vladimir Filat și Veaceslav Platon, companiile cărora figurează în ultimul raport Kroll. 

„Această comisie (n.r. care investighează devalizarea sistemului bancar) a avut un scop bine determinat din start, de a falsifica realitatea care s-a întâmplat și a-i scoate basma curată pe Filat și Platon. Scopul raportului a fost de a curăța imaginea celor doi. Este un raport absolut subiectiv și neprofesionist, făcut la comanda majorității parlamentare, fără participarea opoziției. Noi nu avem cum să participăm la această farsă care se numește spălarea imaginilor celor care au fost cu adevărat implicați în frauda bancară”, a declarat deputatul democrat Sergiu Sârbu.

Menționăm că, astăzi președintele Comisiei parlamentare de anchetă care a investigat furtul miliardului, Alexandru Slusari, a prezentat raportul privind frauda bancara. Însă, deputații PDM au părăsit plenul Parlamentului în semn de protest. Parlamentarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că în componența comisiei nu au fost incluși aleși ai poporului propuși de PDM.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram