În această campanie electorală te-am ajutat să faci diferența dintre „macaroane”, ca acestea să ajungă doar în farfuria ta, nu și pe urechi. Să ne amintim principalele tehnici de manipulare de care să ne ferim.
La personal
Unii politicieni, când nu le ajung argumente să-și contrazică oponentul, trec la personal. Trecerea se face foarte subtil, aproape pe neobservate. Atacul este folosită ca argument sau dovadă în sprijinul concluziei dorite. Este atacat aspectul fizic al oponentului, modul de a se exprima, trecutul, caracteristicile ce țin de nume sau chiar îmbrăcăminte. Astfel, oponentul este redus prin detalii strict personale, care nu stabilesc cât de competent este acesta în activitatea sa politică.
Alb sau negru
Este un instrument popular de manipulare, care împarte publicul în două tabere: pro sau contra, pe când întotdeauna există și alte opțiuni: niciuna sau ambele. Tehnica se folosește în discursuri pentru a crea un erou și un demon, o extremitate de opinii. Astfel, se divizează oamenii și electoratul, pentru ca aceștia să fie mai ușor de controlat.
La cules
Tehnica presupune formularea unei concluzii după voia și dorința politicianului. Dintr-o „mare” de dovezi și fenomene, acesta le „culege” pe cele care vin în susținerea poziției sale. Politicianul, mai întâi, și-a conturat concluzia politică, ca apoi să găsească probele. Astfel, s-ar construi o realitate așa cum vrea politicianul ca publicul să o creadă. Din această cauză, e bine să păstrăm o doză de scepticism la orice afirmație auzită, mai ales, în campanii electorale.
Autoritatea
Deseori, politicienii fac trimiteri sau chiar apelează la personalități populare care să le susțină poziția politică. Mișcarea poate fi greu de observat. În mod obișnuit, este o decizie bună și responsabilă să citezi personalități cu nume răsunător. Problema apare atunci când aceste personalități nu sunt experți, astfel, opinia lor devine una subiectivă. Autoritatea este legitimă și corectă doar atunci când are o expertiză în domeniu.
Și tu tot-ism
Tehnica dată constă în a distrage atenția de la subiectul discutat, prin a-l pune pe adversar „în lumina reflectoarelor”. Acuzatul nici nu admite vreo vină, nici nu recunoaște vreo responsabilitate. În schimb, oponentul este învinovățit de aceleași greșeli sau ceva comparabil. Din această cauză, tehnica trece pe neobservate. Politicianul schimbă subiectul, întorcând acuzațiile ca pe un bumerang.
Turma
Este o tehnică prin care opinia majorității dictează ce este adevărat și ce este fals. Problema este că „adevărul popular” nu este întotdeauna un bun indiciu de veridicitate. Oamenii pot fi confuzi, manipulați, înșelați sau chiar iraționali. În special, când oamenii judecă și formulează opinii comune, se conturează efectul de „mentalitate de turmă”.
Hering roșu
Tehnica presupune schimbarea fină a subiectului în unul în care politicianul se simte mai informat sau sigur. Oponentului i s-ar părea că schimbarea a fost potrivită, corectă sau cel puțin conectată la ce a fost până acum. În esență, nu este decât o abatere de la subiect. Se folosește când politicianul simte că discuția nu duce înspre beneficiul său. Pe scurt ar fi: „Ce zici de acest subiect total irelevant discuției de până acum?”
Apel la jale
Tehnica se folosește când se apelează la compasiunea și sensibilitatea publicului. Politicianul știe că va avea de câștigat atunci când face apel la empatie. Oamenii sunt din start creaturi emotive. Dacă un argument este adevărat sau fals, se stabilește factual, prin dezbateri și fără emoții. În alegeri, manipularea emoțională este o tehnică deosebit de periculoasă, dar ușor de observat.
Ai dovezi?
Tehnica este o încercare a politicianului de a pune pe „umerii” oponentului, care participă în dezbateri, povara de a căuta dovezi. De exemplu: politicianul afirmă despre un fapt. În cazul în care oponentul neagă faptul sau îl contrazice, i se cere imediat să aducă probe în susținerea negării. Important: într-o dezbatere corectă, povara de a dovedi un fapt este din start pe „umerii” celui care a început subiectul.
