/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Alegerile prezidențiale din România: Iohannis și Dăncilă, declarații după vot

10 noiembrie 2019, ora 10:10

Fostul președinte și fosta prim-ministră a României, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, în prezent, contracandidați la alegerile prezidențiale care au loc zilele acestea în România, și-au exercitat dreptul la vot. Iohannis a spus că a votat pentru „o România normală”, iar Dăncilă, pentru „o Românie a bunăstării”.

„Am votat pentru o Românie a bunăstării, o Românie a drepturilor garantate, o Românie sigură şi demnă, în care românii să nu trăiască cu teama zilei de mâine, că nu au ce pune pe masă, că nu au bani pentru medicamente sau pentru facturi. Am votat împotriva tăierilor de pensii şi salarii, am votat împotriva austerităţii, am votat pentru o Românie unită, în care fiecare român să se regăsească în deciziile preşedintelui României”, a declarat Viorica Dăncilă, după ce și-a exercitat dreptul la vot, potrivit Agerpres.ro.

„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru România, dar recunosc că şi pentru mine personal. Am votat pentru România normală. Îmi doresc un viitor foarte bun pentru România şi sper să primesc astăzi confirmarea că foarte mulţi români îşi doresc acelaşi lucru. Astăzi, în ziua votului, este ziua în care românii decid ce viitor va avea România în următorul an. Ziua votului este ziua cea mai importantă pentru românii care vor să participe la procesul democratic. Aşadar, dragi români, vă aştept la vot”, a spus la rândul său Klaus Iohannis, după ce a votat.

În total, în acest an, la alegerile prezidențiale din România candidează 14 persoane.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram