/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Ce urmează după demisia Guvernului?

12 noiembrie 2019, ora 13:46

După ce deputații au adoptat moțiunea de cenzură împotriva Executivului, prim-ministra Maia Sandu este obligată să prezinte șefului statului, în termen de cel mult trei zile, demisia Guvernului. Cabinetul de miniștri va fi în exercițiu până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Asta stipulează legislația R. Moldova.

În perioada în care este demisionar, Guvernul va îndeplini doar funcții de administrare a treburilor publice. Cabinetul de miniștri nu poate lua decizii  ce țin de politica externă și nu are dreptul la inițiativă legislativă.

Președintele Igor Dodon este obligat să inițieze consultări cu fracțiunile parlamentare pentru formarea unui nou Guvern.

După consultarea deputaților, președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier și, în termen de 15 zile de la desemnare, candidatul cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate al Guvernului și prezintă lista întreagă a Cabinetului de miniștri.

Termenul limită pentru investirea noului Cabinet de miniștri este de trei luni. Dacă în această perioadă nu este votat Guvernul, Parlamentul este dizolvat și se anunță alegeri parlamentare anticipate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram