Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, declară că fostul președinte al Partidului Democrat (PDM) Vlad Plahotniuc ar avea două identități și ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova cu un pașaport în care figurează cu un alt nume. Mai mult, Năstase, ex-ministru de Interne, zice că organele de drept din Republica Moldova l-ar cerceta pentru „dublă identitate”.

„Culmea e că și-a ales un nume de socialist”, a zis Năstase, la emisiunea „În PROfunzime” de la PRO TV Chișinău.

Ex-ministrul Afacerilor Interne susține că și alte persoane din anturajul fostului lider democrat ar avea duble identități. Năstase a refuzat să ofere mai multe detalii, spunând doar că procurorii ar cerceta acum acest aspect din biografia lui Plahotniuc și că ar mai exista la procuratură un alt dosar legat de finanțarea ilegală a Partidului Democrat. Năstase i-a transmis un mesaj de la TV noului ministru de Interne, Pavel Voicu, să nu se opună derulării acestor dosare.

Informația despre aceste procese nu a fost deocamdată confirmată sau infirmată de către organele procuraturii.

Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în luna iunie a acestui an. Oficial nu se cunoaște în ce mod a plecat acesta din țară, la fel cum nu se știe cum a dispărut și liderul Partidului ȘOR, Ilan Șor.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!