/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Stamate oferă detalii din culise! Un amendament la Legea Procuraturii a fost dezbătut „la cuțite” cu socialiștii

missing
21 noiembrie 2019, ora 08:31

Fosta ministră a Justiției Olesea Stamate a făcut dezvăluiri despre negocierile purtate cu socialiștii înainte de adoptarea noii Legi a Procuraturii. Aceasta a vorbit despre două amendamente la lege pe care a insistat PSRM-ul și pentru care s-a luptat „la cuțite”.

Deputatul socialist Adrian Lebedinschi a povestit în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la „TVR Moldova” că, în luna septembrie, se purtau discuții până la ora 22:00 pe marginea Legii Procuraturii: „Am discutat amendamentele mele și s-a pus condiția că, dacă nu renunțăm, rupem acordul. Și atunci am fost nevoit să renunț la amendamente”.

Olesea Stamate a decis să dea explicații și ulterior a deschis mai multe paranteze, făcând dezvăluiri din culisele negocierilor.

„Aici se invocă faptul că noi am pus ultimatumuri. Nu este adevărat. Noi acest proiect l-am discutat până la fiecare virgulă cu o lună înainte să ajungă în Parlament. A fost discutat cu consilierii domnului președinte, cu consilierii presedintei Parlamentului. Și când ajunge proiectul în Parlament, între prima și a doua lectură, ne trezim cu o serie de amendamente”, a argumentat Stamate.

Ex-ministra spune că mărul discordiei a fost un amendament ce viza procedura de revocare din funcție a procurorului general.

„S-a propus procedura de demisie în oglindă: cum este numit, așa să fie demis. Am fost împotriva amendamentului socialiștilor, pentru că am considerat că afectează grav independența procurorului care va fi numit și de asta s-a dus lupta practic la cuțite. Acest amendament și cel cu două treimi au fost mărul discordiei. Primul l-am respins cu mare-mare greu în biroul domnului Litvinenco, discutând cu colegii dumneavoastră”, i-a spus Stamate deputatului Lebedinschi.

„Acest amendament a fost transmis la comisie și nimeni nu a avut nicio pretenție”, s-a apărat socialistul.

Acesta a insistat pe faptul că noua Lege a Procuraturii, cu modificarea ce ține de procedura de selectare procurorului general, ar fi neconstituțională. Olesea Stamate a întrebat de ce mai așteaptă socialiștii expertiza Comisiei de la Veneția și nu se adresează direct la Curtea Constituțională să se expună instanța.

„Pentru că cinci din șase membri ai Curții Constituționale sunt numiți de fosta coaliție”, i-a răspuns Adrian Lebedinschi.

Amintim că noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a decis să continue procedura de selectare a procurorului general inițiată de Guvernul Sandu. Acesta a trimis la Consiliul Superior al Procurorilor lista cu cei patru candidați preselectați de Comisia Ministerului Justiției.

CSP a examinat ieri dosarele candidaților și i-a admis pe toți patru la etapa interviului. Între timp, urmează a fi analizate câteva contestații depuse de candidați nemulțumiți de rezultatele concursului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram