/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

„Transparency International” cere Parlamentului să abroge urgent Legea cetățeniei prin investiții

missing
21 noiembrie 2019, ora 12:31

„Transparency International Moldova” face apel către Parlament să adopte urgent, în lectură finală, proiectul de lege care prevede abrogarea Legii cetățeniei prin investiții, iar președintele să o promulge.

Asta pentru că în luna iulie, Igor Dodon a declarat că programul a fost întrerupt oficial, iar decizia de suspendare prevede patru luni. Organizația își exprimă îngrijorarea că perioada acordată a expirat fără careva rezultate.

Pe 18 iunie curent în urma mai multor dezbateri publice la acest subiect, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia Republicii Moldova au inițiat şi au adoptat în prima lectură un proiect de lege privind abrogarea „Legii cetăţeniei prin investiţii”.

Peste o lună, la 18 iulie 2019, imediat după ședința Consiliului Suprem de Securitate la care a fost discutat acest subiect, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat suspendarea oficială a programului cetățenie prin investiţii.

Decizia de suspendare a prevăzut o perioadă de patru luni pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de funcționalitatea şi riscurile iminente ale acestui program şi verificarea agenților economici contractați de Guvernul Filip în scopul realizării programului.

De asemenea, „Transparency International Moldova” reiterează importanța implementării pachetului de proiecte de legi privind de-oligarhizarea Republicii Moldova, precum și a Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 8 iunie 2019.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram