Își petrec primii trei ani din viață, încarcerați alături de mamele lor. Este povestea copiilor care trăiesc după gratii, într-un spațiu amenajat din penitenciarul pentru femei de la Rusca. Unii micuți au ajuns în închisoare împreună cu mamele lor, alții au venit pe lume în perioada de detenție. Legislația spune însă că, după trei ani și jumătate, copiii trebuie să părăsească penitenciarul, iar despărțirea de mame lor este o adevărată dramă, ce lasă o amprentă pentru toată viața.
Da, noi ducem pedeapsa, dar și copiii noștri o ispășesc din cauza noastră.
Deja când ești aici mamă cu copil, deja înțelegi că nu mai vrei să ai de afacere cu încălcări.
Nici nu vreau să mă gândesc sau să-mi imaginez asta.
Ala este una din cele trei deținute, care stau cu copiii la penitenciarul de la Rusca. Femeia a ajuns aici pentru tentativă de omor pe când fetița ei avea doar trei luni. De atunci s-a scurs un an și ceva, iar între timp a rămas din nou însărcinată. Bebelușul va veni pe lume peste trei luni, la o maternitate din capitală, ca mai apoi să revină la Rusca. Pentru că mai are opt ani de detenție, tânăra spune că doar copiii îi amintesc că viața continuă și că are pentru ce să mai trăiască.
LA, DEȚINUTĂ
Copiii ne mai țin. Timp de două luni am stat fără copii și e cu totul altfel. E mai bine cu copil. Ai de cine să ai grijă, simți alături o parte din tine.
Femeia împarte aceeași cameră cu o altă deținută. Acasă, Victoria mai are trei copii, doi băieți și o fată, iar în penitenciar se află mezina familiei: o fetiță de doar doi ani, pe care însă a născut-o pe când încă se afla în libertate. Copiii cei mai mari se află cu părinții deținutei, în Ucraina. Acolo, va ajunge și fetița, când va împlini 3 ani și jumătate.
VICTORIA, DEȚINUTĂ
Nu îmi închipui momentul despărțirii. Nici cuvinte nu am. Este foarte greu. –Nu vă gândiți la asta încă? –Este greu și pentru noi, dar înțeleg că și ei îi va fi greu, care s-a obișnuit ca timp de trei ani să stea doar pe brațele mamei, chiar și bunicul care o va îngriji îi va fi un străin.
Femeia spune că deși copiii sunt prea mici ca să înțeleagă unde se află, aceștia duc dorul plimbărilor mai lungi la aer liber și a rudelor.
SINCRON EA RU VICTORIA, DEȚINUTĂ
001-1017_01 01.57 – 2.12
Clar lucru că ei încă nu înțeleg ce este asta. Văd oameni, ca în libertate. Când văd o mașină, știu că este o mașină. Ne se deosebește cu nimic. Problema este că oamenii de aici îi sunt străini.
Iar pe Liuba o podidesc lacrimile când își amintește despre cum i-a fost luată fiica, pe care a născut-o după gratii și pe care crescut-o tot aici. S-a întâmplat acum doi ani, însă femeia nici acum nu poate trece peste ruptura dureroasă.
SINCRON EA RO LIUBA, DEȚINUTĂ
Oriunde mă uitam prin zonă, îmi aminteam cum alergam cu dânsa. E o durere foarte mare. Orice nu făceam, totdeauna îmi apărea în față și mă întristam că nu pot să o îmbrățișez, să particip la evenimentele pe care le face. Acum la matineu nu pot să o văd.
Pe lângă fiică, acum în vârstă de 5 ani, femeia mai are și un băiat, de 7 ani. Îi vede cum cresc doar din fotografii.
Asta la „Adio, grădinița”, deja aproape de Anul Nou. Năstica, aici a fost cu mine în detenție. Asta a fost la camera de rugăciuni.
Pentru a trece mai ușor peste despărțire, multe femei își găsesc refugiul în muncă, mai ales că astfel se reduce termenul de detenție. La penitenciar au o secție specială, unde croiesc haine pentru forțele armate. Aici lucrează și Rima, care este așteptată acasă de două fiice minore.
RIMA, DEȚINUTĂ
Ținem legătura, vine la întrevederi, dar mă strădui nu prea des, pentru că mi se rupe inima când se duce acasă. E dureros. Se distruge copilul și eu mă distrug.
Până a se despărți de copii, dar și imediat după, femeile trec printr-o terapie psihologică specială.
SERGIU BACALÎM, PSIHOLOG
Foarte des vin persoanele, practic zilnic. Sunt cazuri când se formează și rând. Ne străduim mama în continuare să mențină legătura cu copilul.
În total, în sistemul de penitenciar din Moldova, alături de mamele lor cresc 13 copii. Majoritatea dintre ei se află la penitenciarul de tip spital „Pruncul”.
