/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Octavian Țîcu își face partid? „Vreau să le spun cetățenilor să fie gata pentru susținerea unui proiect politic unionist”

missing
29 noiembrie 2019, ora 17:45

Deputatul Octavian Țîcu i-a felicitat astăzi de la tribuna Parlamentului pe toți cetățenii români cu Ziua României care este sărbătorită pe 1 decembrie. Țîcu a declarat că R. Moldova are viitor doar împreună cu România și i-a anunțat pe cetățeni că, în curând, va fi lansat un nou proiect politic unionist, îndemnându-i să-l susțină.

„Țin să reamintesc capitalelor europene, ambasadelor, că în momentul actual, ca și acum 101 ani, unica soluție de viitor și prosperitate pentru R. Moldova este reîntregirea cu România, nu integrarea europeană și nu altă construcție hibridă care nu oferă niciun viitor.  Ce s-a întâmplat în aceste zile în Chișinău și acest circ din Parlament a demonstrat că nu există altă alternativă.

Îndemn moldovenii-românii din acest Parlament, cei cu vocație și credință românească și europeană să procedeze imediat la crearea unei majorități parlamentare europene și românești care să redea R. Moldova un traseu autentic de revenire în spațiul de civilizație românească și europeană.

Felicitări tuturor românilor din țară și din afară, inclusiv celor care au cetățenie română și nu recunosc și vreau să le spun cetățenilor R. Moldova să fie gata pentru susținerea unui proiect politic unionist care va lua în curând naștere”, a declarat Octavian Țîcu.

Deputatul i-a criticat pe democrați, după ce Sergiu Sîrbu a avut, de asemenea, un discurs de la tribuna Parlamentului prin care a mulțumit României pentru toate proiectele pe care le-a finanțat în stânga Prutului.

R. Moldova este al doilea stat românesc, iar majoritatea cetățenilor sunt români basarabeni care vorbesc limba română și nu e nevoie de ipocrizie și fareseism din partea lui Sereoja, să ne spună acum despre România în condițiile în care PDM a avut o majoritate în Parlament și a putut vota această lege blestemată (n.r. Art. 13 din Constituție) să se revină la Limba Română”, a punctat Octavian Țîcu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram